Cel putin 18 persoane au fost ucise, inclusiv multi copii, intr-un atac terorist comis de militantii organizatiei teroriste Boko Haram, care a vizat o inmormantare ce avea loc in nord-estul Nigeriei, informeaza Mediafax citand Associated Press.

Atacul a avut loc joi noaptea in zona Madagali a statului Adamawa.

Un martor al evenimentului a relatat ca militantii au deschis focul spre participantii la o inmormantare.

Othman Abubakar, un purtator de cuvant al politiei, a avertizat ca numarul victimelor ar putea sa creasca.

Gruparea Boko Haram, care a jurat credinta retelei teroriste Stat Islamic in 2015, a declansat o insurgenta in urma careia au murit peste 20.000 de oameni, iar peste 2 milioane de persoane au fost nevoite sa-si paraseasca casele.