Avansul lui Hillary Clinton asupra lui Donald Trump in cursa prezidentiala din Statele Unite s-a redus de la sfarsitul saptamanii trecute, potrivit rezultatelor primului sondaj Reuters/Ipsos efectuat dupa masacrul comis la Orlando duminica, relateaza Agerpres.

Trump, candidatul republican prezumtiv pentru alegerile din 8 noiembrie, a dat vina pe politicile democratilor pentru cea mai grava ucidere in masa cu arme de foc din istoria Statelor Unite, reafirmandu-si angajamentul de a interzice imigratia musulmana, in timp ce Clinton a avertizat contra demonizarii musulmanilor americani, noteaza Reuters.

Sondajul, realizat de vineri pana marti, o arata pe Clinton cu un avans de 11,6 puncte asupra lui Trump, in scadere de la un avans de 13 puncte pe care il avea in cinci zile care s-au incheiat sambata.

Atacul din Florida, in care un barbat inarmat a ucis 49 de persoane intr-un club de noapte gay si a ranit alte 53 ar putea avea un impact persistent asupra cursei prezidentiale, preocuparilor legate de imigratie, violentei cu folosirea armelor de foc si tolerantei religioase in ceea ce a fost deja o campanie volatila si negativa, mai noteaza Reuters.

Atacatorul, Omar Mateen, 29 de ani, nascut in Statele Unite din parinti imigranti afgani, a telefonat autoritatilor in timpul masacrului pentru a jura credinta gruparii militante Statul Islamic.

Anchetatorii federali au declarat ca Mateen, care a fost ucis de politie, s-ar fi auto-radicalizat si ca nu exista nicio dovada ca a primit instructiuni sau ajutor din partea unor grupuri din afara, cum ar fi Statul Islamic.

Trump a profitat de atac pentru a-l acuza pe presedintele democrat Barack Obama ca nu a reusit sa abordeze "terorismul islamic radical", avertizand de asemenea ca politicile lui Clinton asupra imigratiei ar permite intrarea mai multor potentiali atacatori in tara si reiterandu-si apelul pentru suspendarea imigratiei musulmane.

Intr-un discurs luni, Trump a declarat ca va suspenda imigratia din tarile cu o "istorie dovedita a terorismului" impotriva Statelor Unite, Europei si tarilor aliate "pana cand noi vom intelege pe deplin cum sa punem capat acestor amenintari".

Clinton, candidatul democrat prezumtiv la presedintie, a declarat ca raspunsul lui Trump la atac este tulburator.

"Prejudecata, paranoia si partizanatul nu sunt un plan si nu vor proteja pe nimeni", a afirmat Clinton intr-un comunicat.

Ea si-a reafirmat sprijinul pentru actiuni militare coordonate in Siria si Irak si a cerut controale mai dure ale vanzarilor armelor de foc.

Reducerea avansului lui Clinton in sondaje nu este numai castigul lui Trump.

Proportia de alegatori care au declarat ca nu vor vota pentru niciun candidat a crescut constant in ultima saptamana. Aproximativ 22,4% din alegatori probabil nu ar alege niciun candidat, potrivit mediei pe cinci zile a rezultatelor marti. Acestia erau 20,6% in urma cu o saptamana.

Tonul strident al lui Trump asupra musulmanilor si securitatii nationale pare sa-l fi ajutat in trecut, cel putin cu republicanii. El a crescut in sondaje in randul republicanilor spre sfarsitul anului trecut dupa atacurile de la Paris si San Bernardino, California.

Potrivit sondajelor Reuters/Ipsos din ultimele luni, o majoritate a alegatorilor republicani au declarat ca el este cea mai buna alegere a partidului lor pentru a combate terorismul, avand mai multa incredere in el decat rivalii sai republicani pentru a le fi seful suprem, mai noteaza Reuters.

Cei mai multi republicani sustin de asemenea propunerea lui Trump de interdictie a imigratiei musulmane, in timp ce majoritatea americanilor i se opun.

Sondajul online a fost efectuat pe un esantion de 1.063 de alegatori si are o marja de eroare de aproximativ 3,5%.