Cel putin opt persoane au murit si foarte multe au fost ranite, dupa ce doua explozii au avut loc sambata in apropiere de capitala siriana Damasc, in zone ale comunitatii siite, dintre care una provocata de o masina-capcana, relateaza televiziunea siriana de stat, potrivit Reuters si Mediafax.

Atacurile au avut loc in zona Sayyida Zeinab, de la periferia Damascului, unde se afla una dintre cele mai importante moschei siite.

Prima explozie a fost cauzata de o masina-capcana pe strada al-Teen, iar o a doua a fost provocata de un atacator sinucigas care s-a detonat la intrarea in districtul Ziabiyeh, potrivit Associated Press.

Reteaua terorista Stat Islamic lanseaza frecventa atacuri impotriva comunitatii siite pe care o acuza ca nu respecta legea islamica.