Un soldat nepalez a castigat maratonul din Muntele Everest, o competitie care se desfasoara anual pentru a marca prima ascensiune a celui mai inalt munte din lume in 1953, relateaza DPA, citat de Agerpres.

Bed Bahadur Sunuwar a trecut primul linia de sosire, depasind 150 de concurenti nepalezi si straini, si a incasat un premiu de 1.400 dolari. El a fost inregistrat cu 4h10sec pe distanta clasica de 42,195 km dintre tabara de baza din Everest (5.364 m) si Namche Bazaar (3.446 m).

Pe 29 mai 1953, neozeelandezul Sir Edmund Hillary si ghidul sau nepalez Tenzing Norgay au reusit sa cucereasca pentru prima oara varful Everest (8.848 m).