Ministerul Apararii din Coreea de Sud a afirmat luni ca a detectat elemente care lasa sa se presupuna ca Nordul se pregateste sa efectueze o lansare de racheta, in timp ce Japonia si-a pus armata in stare de alerta, potrivit presei locale, scrie AFP, citat de Agerpres.

Coreea de Nord ameninta cu o noua rachetaFoto: Captura YouTube

"Urmarim indeaproape semne potrivit carora Coreea de Nord pregateste un test cu racheta balistica", a declarat un functionar sud-coreean.

El nu a precizat despre ce tip de racheta ar putea fi vorba, insa faptul ca au fost detectate semne de lansare sugereaza ca este un model cu raza medie de actiune sau mai mare, cel mai probabil un Musudan, au informat mass-media.

Acest model are o raza de actiune intre 2.500 si 4.000 de kilometri, acoperind astfel teoretic Coreea de Sud si Japonia pentru valorile inferioare, iar pentru valorile superioare ajungand pana la bazele militare americane din Insula Guam.

Aceasta racheta nu a fost niciodata testata cu succes in zbor, trei tentative esuand in aprilie.

La Tokyo, mai multe media, printre care postul national de televiziune NHK, au informat ca guvernul japonez a plasat armata in stare de alerta in fata perspectivei unei eventuale lansari, cu ordinul de a intercepta orice racheta ar ameninta teritoriul nipon.

Fortele de autoaparare (numele armatei japoneze) sunt astfel autorizate sa desfasoare distrugatoare dotate cu interceptoare de rachete.

Rezolutii ale Natiunilor Unite interzic Coreii de Nord orice utilizare a tehnologiilor de rachete balistice, situatie ce nu impiedica absolut deloc regimul comunist sa efectueze frecvent lansari de rachete cu raza mica de actiune in largul coastelor sale de est.

In martie, ONU a inasprit semnificativ sanctiunile internationale impuse Phenianului, dupa al patrulea (si cel mai recent) test nuclear nord-coreean efectuat in ianuarie.