Ungaria a inceput consolidarea gardului anti-migranti de la frontiera cu Serbia, pe fondul unei cresteri a numarului de refugiati dupa inchiderea taberei Idomeni din Grecia, a anuntat luni un oficial guvernamental, conform AFP.

"In urma inchiderii taberei de refugiati Idomeni saptamana trecuta, numarul celor care incearca sa patrunda in Ungaria a crescut", a declarat Gyorgy Bakondi, responsabil cu lupta impotriva migratiei ilegale.

In consecinta, "a inceput consolidarea gardului. Daca sarma ghimpata s-a dovedit anterior ca nu face fata, vom continua instalarea de garduri permanente", a sustinut Bakondi.

Conform oficialilor, numarul trecerilor ilegale peste gardul ridicat la frontiera cu Serbia a crescut de la 70-90 pe zi ka 100-150, dupa inchiderea taberei de la Atena, unde peste 8.200 de refugiati asteptau sa intre in Macedonia.

Intre 200 si 250 de migranti asteptau luni pe partea sarba a frontierei cu Ungaria.

Principala tara de tranzit pentru migrantii care doresc sa ajunga in Europa de Vest, Ungaria a ridicat in luna septembrie un gard de sarma ghimpata lung de 175 de kilometri la granita cu Serbia, apoi in luna octombrie la granita cu Croatia.