Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, si-a exprimat ingrijorarea, sambata, fata de cresterea numarului de agresiuni impotriva refugiatilor in tara de la inceputul anului, denuntand "abrutizarea partiala a societatii", transmite AFP.

"Situatia s-a deteriorat si mai mult in primele luni din 2016", a declarat Thomas de Maiziere (CDU) jurnalistilor din grupul de presa german Funke.

Din ianuarie, ministerul sau a inregistrat peste 1.100 de delicte impotriva refugiatilor, dintre care 449 contra unor centre de refugiati si 654 impotriva refugiatilor in afara centrelor.

Criza refugiatilor a "actionat ca un accelerator", facilitand trecerea la acte pentru unii, a estimat ministrul german.

In 2015, Germania a inregistrat aproape o mie de delicte impotriva centrelor de refugiati, atribuite mai ales extremei-drepte, o crestere de 427% intr-un an, concomitent cu afluxul de migranti ce au patruns in tara.

De la inceputul acestui an, fluxul de migranti ajunsi in Germania s-a diminuat, ca urmare a punerii in aplicare a acordului dintre UE si Turcia, prin care i-a fost delegata de facto Ankarai gestionarea fluxului de migranti.