Casa Alba a declarat luni ca incearca sa determine daca Iranul a testat sau nu o racheta balistica cu raza medie de actiune, dupa ce agentiile de presa iraniene au publicat informatii contradictorii cu privire la lansarea unei arme de precizie ghidate, scrie Reuters, citata de Agerpres.

"Inca incercam sa aflam" ce anume s-a intamplat, a afirmat purtatorul de cuvant al Casei Albe, Josh Earnest, intr-un briefing.

"Suntem constienti de pretentiile iraniene privind inca o lansare de racheta balistica... Suntem de asemenea constienti de declaratiile ministrului apararii ca o astfel de lansare nu a avut loc", a adaugat el.

Iranul a testat la sfarsitul lunii aprilie o noua racheta cu o raza de 2.000 de km dupa o serie de tiruri efectuate in martie, a declarat luni generalul Ali Abdollahi, sef adjunct al Statului Major General al fortelor armate iraniene, citat de un site de informatii al televiziunii de stat, aminteste France Presse.

Cateva ore mai tarziu, ministrul apararii, generalul Hossein Dehghan, a negat aceasta informatie.

"Noi nu am efectuat un test de racheta cu o asemenea raza de actiune, asa cum a informat mass-media", a declarat generalul Dehghan, citat de agentia oficiala de presa IRNA.