Planul Comisiei Europene de distribuire a refugiatilor in statele europene, cu riscul unor contributii de 250.000 de euro pentru fiecare imigrant refuzat de o tara membra, este "revoltator", a afirmat vineri premierul Ungariei, Viktor Orban, adaugand ca liderii de la Bruxelles traiesc intr-un "turn de fildes", relateaza MTI, citat de Mediafax. Ungaria si Polonia au criticat dur planul Comisiei Europene inca de miercuri, cand acesta a fost prezentat la Bruxelles.

Viktor OrbanFoto: Agerpres / Tanjug

Viktor Orban a explicat ca fiecare cetatean ungar a beneficiat de fonduri structurale europene de 4.000 de euro in ultimii sapte ani si i-a acuzat pe liderii de la Bruxelles ca locuiesc intr-un "turn de fildes": "Ei nu cunosc realitatea si nu au idee despre ce vorbesc."

Polonia, Ungaria si Cehia au anuntat, miercuri, ca se opun initiativei Comisiei Europene de creare a unui sistem permament de distribuire a imigrantilor pe baza de cote obligatorii.

Comisia Europeana a propus oficial, miercuri, introducerea unei "contributii de solidaritate" in valoare de 250.000 de euro pentru fiecare refugiat, solicitant de azil, pe care un stat membru refuza sa il primeasca.

Planul CE prevede instituirea unui sistem de azil "durabil si echitabil" pentru refugiati, ceea ce inseamna o permanentizare a cotelor obligatorii de migranti. Planul Comisiei Europene, prezentat miercuri la Bruxelles, are nevoie de aprobarea statelor membre si a Parlamentului European pentru a fi pus in aplicare.

Planul pentru refugiati al Comisiei Europene isi propune sa repartizeze responsabilitatile legate de gestionarea crizei migrantilor intre statele membre in functie de marimea, numarul de locuitori si situatia economica a fiecarei tari.

Tinand cont de acesti factori, Comisia Europeana isi propune sa instituie un mecanism permanent de distribuire a refugiatilor. Statele membre pot refuza timp de un an primirea migrantilor, insa vor trebui sa plateasca 250.000 de euro pentru fiecare refugiat caruia refuza sa ii ofere azil.

In situatia in care o tara membra se va confrunta cu un flux de solicitanti de azil cu 50% mai mare decat cota stabilita de Bruxelles, tara respectiva poate cere redistribuirea surplusului de migranti in alte tari.

Comisia Europeana isi propune sa mentina partial actualul sistem, denumit "Dublin", dar considera ca presiunea asupra unor state membre trebuie redusa.