Duelul pentru prezidentialele americane din noiembrie se contureaza: cu exceptia unei lovituri de teatru, miliardarul populist Donald Trump se va confrunta cu democrata Hillary Clinton, cei doi candidati fiind pe punctul de a triumfa in primarele din cele doua partide, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Donald Trump a castigat 53% din voturile republicane la primarele din Indiana, marti, impotriva senatorului de Texas (37%), care si-a anuntat dupa acest rezultat retragerea din cursa.

La capatul unei campanii de zece luni si jumatate, Donald Trump a eliminat astfel 15 candidati mai calificati unul decat altul: guvernatori, senatori si fost directori de companii nu au putut sa rivalizeze cu ceea ce a intretinut succesul omului de afaceri: lipsa totala de experienta politica a acestui new-yorkez de 69 de ani care nu a exercitat niciodata un mandat electoral.

"Vrem sa unificam partidul republican", a declarat Donald Trump, care l-a felicitat pe Ted Cruz.

"Vom reda Americii grandoarea sa si mergem sa castigam. Veti fi mandri de aceasta tara foarte, foarte curand", a spus Donald Trump.

Doar John Kasich, guvernatorul republican de Ohio, ramane in cursa in fata lui Donald Trump. El a promis sa continue pana la conventia din Cleveland, din iulie, dar in absenta unui adversar de talie este mai mult decat probabil ca miliardarul sa castige pana la sfarsitul alegerilor primare majoritatea de 1.237 de delagati ceruta pentru a fi automat desemnat. In prezent, are 1.053.

Divizarea republicanilor

Presedintele partidului republican, Reince Priebus, s-a resemnat si a facut apel la unitate in jurul lui Donald Trump, pe care l-a numit "candidatul prezumtiv".

In cazul unui duel Clinton-Trump, Hillary Clinton, 68 de ani, pleaca favorita. Ea primeste 47% din intentiile de vot ale americanilor fata de 40,5% pentru Donald Trump, potrivit mediei ultimelor sase sondaje. Un sondaj CNN publicat miercuri ii acorda 54%, fata de 41% pentru republican.

Dar lumea politica se teme ca urmatoarele sase luni vor fi la fel de imprevizibile ca ultimele zece.

In ciuda milioanelor de dolari cheltuiti si a sprijinului unor personalitati conservatoare, tabara anti-Trump nu a reusit sa gaseasca o portavoce eficienta.

Miliardarul a catigat batalie dupa batalie fara sa-si indulceasca vreodata tonul sau sa schimbe tactica. Omniprezent pe canalele de stiri, se prezinta ca un negociator fara pereche si promite sa restabileasca locul Americii in lume.

Discursul sau este populist, protectionist si izolationist. El promite sa construiasca un zid la granita mexicana impotriva imigrantilor, sa apere muncitorii in conditiile in care uzinele se muta in Mexic si ameninta cu represalii China.

Dar dreapta americana este departe de a se fi resemnat. Mai multi republicani ameninta ca vor vota cu Hillary Clinton, altii inca viseaza la o conventie disputata.

Alegerea candidatului la vicepresedintie ar putea fi o modalitate de a obtine voturile celor nemultumiti. La ABC, Trump a spus ca va alege un republican, "mai mult decat probabil" un congresman.

Electoratul lui Sanders, marea provocare pentru Clinton

La democrati, investitura pare sigura pentru Hillary Clinton, care a suferit insa o infrangere marti in fata senatorului de Vermont Bernie Sanders, care ramane in cursa.

El a castigat 52,5% din voturile din Indiana, dar nu sunt suficiente pentru a reduce diferenta (Clinton are 2.215 delegati fata de 1.442 pentru Sanders, majoritatea necesara fiind 2.383).

Succesul septuagenarului socialist in randul alegatorilor sub 35 de ani va fi marea provocare pentru Hillary Clinton, care isi datoreaza victoriile democratilor negri si hispanici si femeilor in varsta.