Executivul Uniunii Europene urmeaza sa propuna ca beneficiile reprezentand calatoriile fara vize pentru cetatenii turci sa fie conditionate de implementarea unui acord de reducere a migratiei la care s-a ajuns cu Ankara in martie, potrivit unui proiect obtinut duminica de agentia DPA, scrie Agerpres.

Luna trecuta, UE a ajuns la un acord cu Ankara in virtutea caruia migrantii care ajung in Grecia din Turcia pot fi trimisi inapoi, in schimbul unei serii de concesii.

Printre altele, Bruxellesul a oferit perspectiva de ridicare a vizelor pentru cetatenii turci care viziteaza blocul incepand din iulie, daca Ankara indeplineste criterii predefinite. Dar masura este controversata in randul statelor membre ale Uniunii Europene. Exista preocupari ca ar putea incuraja reinstalarea ilegala in UE sau deschide calea pentru mii de kurzi turci sa ceara azil in bloc. Exista de asemenea temeri ca s-ar putea crea un risc de securitate deschizand usa islamistilor radicalizati, aminteste DPA.

Germania si Franta au vehiculat joi ideea introducerii unui mecanism de suspendare a calatoriilor fara vize in UE pentru orice tara in cazul unor abuzuri ale sistemului sau variatii mari de migratie. Comisia Europeana va prezenta miercuri un raport asupra progreselor Turciei in indeplinirea celor 72 de conditii ale UE pentru liberalizarea vizelor si este de asteptat sa recomande masura daca va constata ca toate au fost indeplinite.

Proiectul Comisiei pregatit pentru miercuri afirma ca scutirea de vize "va depinde de punerea in aplicare continua a cerintelor... declaratiei comune UE-Turcia din 18 martie 2016". El mentioneaza de asemenea posibilitatea de a suspenda beneficiul daca este necesar. Liberalizarea vizelor poate "fi luata inapoi in orice moment, in cazul in care conditiile nu sunt indeplinite", a declarat o sursa din comisie, cu conditia anonimatului.

Turcia a subliniat in repetate randuri ca cooperarea ei in oprirea fluxurilor de migratie atarna de ridicarea obligativitatii vizelor pentru vizite pe termen scurt in UE, insistand asupra faptului ca nu pot exista restrictii, mai noteaza DPA.