Germania s-a declarat vineri deschisa ideii de a trimite soldatii Bundeswehr in Lituania, in cadrul planului de intarire a flancului estic dorit de NATO, dupa invadarea Crimeii de catre Rusia, scrie AFP.

"Germania studiaza cum ar putea sa continue si, eventual, sa-si intareasca angajamentul sau" in favoarea unei "intariri a securitatii tuturor statelor membre (NATO) din est", a declarat cancelarul Angela Merkel, intr-o conferinta sustinuta la Berlin alaturi de omologul sau leton.

Ea a adaugat ca Germania ia "in serios" acest proces, decis de NATO in cadrul summitului din Tara Galilor, in toamna lui 2014.

In acelasi timp, cancelarul a spus ca aceasta trimitere de trupe nu este "in contradictie cu Actul fondator NATO-Rusia" din 1997, care presupune evitarea stationarii permanente a unor importante forte de lupta ale NATO in estul Europei. Un text pe care Polonia il considera acum depasit.

Potrivit presei locale, armata germana ar putea trimite intre 150 si 250 de soldati in Lituania, tara la granita cu Rusia, cu riscul de a deranja Moscova, care nu vede cu ochi buni intarirea prezentei Aliantei la portile sale.

Soldati germani au participat deja la antrenamente NATO in tarile baltice.

Ministrul lituanian al Apararii, Juozas Olekas, a mers mai departe decat Angela Merkel, precizand ca a fost informat de omologul sau german, Ursula von der Leyen, ca Germania "va prelua conducerea formarii unei grupari-batalion a NATO in tara sa".

"Suntem foarte satisfacuti de decizia Germaniei, care constituie un pas important pe calea solidaritatii pentru intarirea securitatii noastre comune", potrivit unui comunicat publicat in Lituania.

Decizia de principiu a NATO de a-si intari prezenta de-a lungul granitei cu Rusia, prin intermediului unui sistem de rotatie a trupelor, a fost lulata in 2014. Dar detaliile urmeaza sa fie finalizate in cadrul urmatorului summit al Aliantei, in iulie, la Varsovia.