Venezuela: Curtea Suprema respinge reducerea mandatului presedintelui Nicolas Maduro

de Sebastian Rotaru     HotNews.ro
Marţi, 26 aprilie 2016, 1:33 Actualitate | Internaţional

Curtea Suprema a Venezuelei a inchis usa luni unei eventuale reduceri a mandatului presedintelui Nicolas Maduro de la sase la patru ani, dezbatuta in prezent in parlament, noteaza AFP, informeaza Agerpres.

Decizia Tribunalului Suprem de Justitie (TSJ sau Curtea Suprema), instanta considerata ca favorabila executivului, a mentionat ca orice amendament constitutional "nu va putea avea efect retroactiv sau sa aiba o aplicare imediata", pentru ca aceasta ar insemna sa se ignore "vointa poporului".

Dorind in primul rand plecarea presedintelui socialist, coalitia opozitiei din Platforma Unitatii Democrate (MUD), majoritara in parlament pentru prima data in 17 ani, a aprobat recent in prima lectura un text care reduce mandatul sefului statului.

In paralel, opozitia intentioneaza, de asemenea, sa organizeze un referendum privind revocarea lui Nicolas Maduro.

In mod legal, referendumul revocator este posibil numai la jumatatea mandatului, data care a fost depasita pe 19 aprilie.

Pentru organizarea acestui referendum, trebuie insa adunate patru milioane de semnaturi si determinat Consiliul National Electoral (CNE), considerat ca supus presedintelui, sa activeze procedura.

In Venezuela, blocajele institutionale repetate, intre guvernul condus de socialistul Nicolas Maduro si parlamentul dominat de opozitie, se dubleaza cu o profunda criza economica, in aceasta tara producatoare de petrol asfixiata de prabusirea barilului de titei, situatia interna fiind exploziva.












530 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică