In total cinci persoane au fost trimise la inchisoare in Turcia pentru ca l-au "insultat" pe presedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, care creste numarul proceselor penale in interiorul si dincolo de granitele nationale, a informat miercuri agentia de presa Dogan, citata de AFP si Agerpres.

Cei cinci barbati, originari din provincia Sanliurfa (sud), sunt acuzati ca l-au injurat pe seful statului turc pe retelele sociale, a precizat Dogan.

O alta persoana a fost arestata si ulterior eliberata, potrivit agentiei amintite.

Procesele pentru insulta la adresa lui Recep Tayyip Erdogan s-au inmultit dupa alegerea sa la conducerea statului in august 2014, semn al unei derive autoritare, potrivit adversarilor sai.

Procurorii turci au deschis deja 2.000 de cazuri contra unor artisti, jurnalisti ori simpli cetateni.

Sanctiunile pronuntate pentru acest delict se limiteaza in cele mai multe cazuri la pedepse cu inchisoarea cu suspendare, insa o femeie a fost condamnata pe 20 ianuarie la 11 luni de inchisoare cu executare pentru un gest obscen la adresa lui Erdogan in cursul unei manifestatii din martie 2014.

In Germania, doua materiale satirice vizandu-l pe Erdogan au tensionat in ultimele zile relatiile dintre Berlin si Ankara, care a cerut inceperea urmaririi penale impotriva comediantului Jan Bohmermann dupa ce acesta l-a prezentat pe seful statului turc ca pedofil si zoofil.

Guvernul german trebuie sa anunte in urmatoarele zile daca autorizeaza urmarirea penala a comediantului pentru "insulte" la adresa reprezentantului unui stat strain, o crima pasibila cu o pedeapsa de trei ani de inchisoare.