David Nahmad, membru al unei prestigioase familii de "negustori" miliardari de opere de arta ar detine tabloul "L'Homme assis appuye sur une canne", pictat de Amedeo Modgliani, printr-o jonglerie financiara dezvaluita in ancheta ulterioara devoalarilor din Dosarele Panama, transmite Mediafax citand Le Figaro.

Potrivit publicatiei Le Monde, David Nahmad detine tabloul "L'Homme assis appuye sur une canne", pictat de Amedeo Modgliani.

Opera de arta a fost subiectul unui litigiu inca de pe vremea ocupatiei Parisului de nazisti in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Tabloul reprezinta portretul lui Georges Menier, celebrul ciocolatier parizian care a trait intre 1880 - 1933. Panza este estimata la pretul de 25 milioane de dolari.

Tabloul i-a fost furat lui Oscar Stettiner, un colectionar de arta evreu care a fugit din capitala Frantei in 1939. Disparut fara urma in timpul razboiului, tabloul va reaparea pe piata de arta in 1996 - adica 50 de ani mai tarziu - intr-o licitatie la casa Christie's. O mica societate din Panama, International Art Center, a achizitionat-o pentru 3.2 milioane de dolari americani.

Philippe Maestracci, fiul si mostenitorul colectionarului care detinea tabloul pe vremea razboiului, acuza cu obstinatie familia Nahmad, unii dintre cei mai faimosi de pe piata colectionarilor de arta, ca a detinut ilegal tabloul furat.

Aceasta familie multimiliardara si-a strans avere in principal din comertul cu opere de arta. Colectia lor, estimata la aproximativ 4.500 de opere de arta, dintre care 300 sunt opere de Picasso, este depozitata la Geneva, intr-un loc unde proprietarii sunt scutiti de taxe vamale si de TVA. Potrivit revistei Forbes, colectia familiei Nahmad este evaluata la 4 miliarde de dolari.

In justitie, familia Nahmad a afirmat ca tabloul nu le apartine lor, ci este proprietatea companiei offshore, International Art Center. Dupa dezvaluirile din scandalul Panama, se pare ca proprietarii companiei International Art Center sunt nimeni altii decat cei din familia Nahmad.