Presedintele american Barack Obama cere o reforma fiscala internationala in urma dezvaluirilor din scandalul Panama Papers. "Nu exista nici o indoiala ca evaziunea fiscala reprezinta o problema uriasa la nivel mondial. Problema este ca multe dintre aceste lucruri sunt legale, nu ilegale", a declarat Barack Obama la Casa Alba, potrivit The Guardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

Obama a catalogat dezvaluirile facute in urma scurgerii de informatii din scandalul Panama Papers ca fiind "foarte importante".

Departamentul american de Justitie anuntase, inaintea declaratiilor lui Obama, ca verifica documente date publicitatii in cazul Panama Papers: "Departamentul de Justitie al SUA ia foarte in serios toate acuzatiile credibile privind coruptia la nivel inalt, coruptia in strainatate care ar putea avea legatura cu Statele Unite sau cu sistemul financiar american", a anuntat un purtator de cuvant al institutiei.

In paralel, Moscova a acuzat faptul ca ancheta Panama Papers ar fi fost desfasurata in special de "fosti angajati ai Departamentului de stat, ai CIA si ai serviciilor secrete" si ca ca aceasta ar fi "plina de inventii". Declaratia a fost facuta de purtatorul de cuvant al Kremlinului, in contextul dezvaluirilor care il vizeaza pe presedintele rus Vladimir Putin.

Sefi de stat, politicieni influenti, miliardari, nume mari ale sportului mondial si celebritati din intreaga lume folosesc paradisuri fiscale pentru a isi ascunde averile, a aratat investigatia jurnalistica realizata in comun de 107 institutii media, dupa ceea ce pare a fi cea mai mare scurgere de informatii despre afacerile off-shore din istorie - asa-numita afacere "Panama Papers".

Un numar record de 11,5 milioane de astfel de documente s-au scurs din arhivele secrete ale societatii de consultanta Mossack Fonseca din Panama, o societate de avocatura specializata in consultanta pentru crearea companiilor off-shore.

Documentele arata cum peste 214 mii de societati off-shore, crete sau administrate de Mossack Fonseca in 21 de paradisuri fiscale in perioada 1977-2015, au avut ca beneficiari pe unii dintre cei mai influenti si bogati oameni din lume, provenind din peste 200 de tari.

Printre numele vehiculate in acest scandal se numara presedintele rus Vladimir Putin, premierul islandez Sigmundur David Gunnlaugsson, regele Salman al Arabiei Saudite, presedintele argentinian Mauricio Macri, premierul pakistanez Nawaz Sharif, fostul premier ucrainean Pavlo Lazarenko, dar si tatal premierului britanic David Cameron, decedat de cativa ani.

Lor li se alatura alti sefi de stat sau politicieni influenti, dar si nume importante din lume sportului, precum Gianni Infantino, recent ales presedinte al FIFA, fotbalistul argentinian Lionel Messi si presedintele suspendat al UEFA, Michel Platini.

De asemenea, numele unor societati care au legaturi cu familia presedintelui chinez Xi Jinping, care incearca sa afiseze o imagine de politician determinat sa lupte impotriva coruptiei, apar de asemenea in documente.

In total, 140 de politicieni si alte figuri proeminente din intreaga lume sunt legate de acest scandal. Numele multora dintre acestia nu apar direct in documente, ci alte indicii, precum inregistrari audio si diverse marturii, conduc catre ei, in unele cazuri fiind folosite presudonime.