Cel putin 70 de morti si 280 de raniti, dintre care cele mai multe victime sunt copii si femei, este bilantul unui atentat sinucigas comis duminica seara in parcul de distractii Gulshan-e-Iqbal din centrul orasului Lahore, estul Pakistanului. Multi dintre raniti sunt in stare critica. Atentatul a fost revendicat de o factiune pakistaneza a talibanilor, care a precizat ca tinta a fost comunitatea crestina, care sarbatorea duminica Pastele, potrivit The Guardian.

Atentat in PakistanFoto: Captura Youtube.com

Explozia s-a produs intr-un moment in care numeroase familii din comunitatea crestina, care au mers duminica in parc pentru a sarbatori Pastele, se pregateau sa paraseasca parcul, a declarat un oficial din politia locala, citat de cotidianul The Guardian.

Parcul de distractii Gulshan-e-Iqbal este un loc popular, frecventat in special de comunitatea crestina.

Televiziunile locale au difuzat imagini cu raniti preluati de ambulante pentru a fi transportati la spital.

Autoritatile pakistaneze au decretat 3 zile de doliu national.

Martorii au declarat ca explozia a fost atat de puternica incat au vazut trupuri zburand prin aer, iar flacarile ajungeau deasupra copacilor.

Pakistanul se confrunta adesea cu atacuri ale talibanilor.