Cutiile negre ale avionului compania FlyDubai care s-a prabusit, in cursul noptii de vineri spre sambata, pe aeroportul din orasul rus Rostov-pe-Don, au fost grav avariate si ar putea dura o luna pentru ca ele sa poata fi decodate, au anuntat reprezentantii Aviatiei civile din Rusia, citati de Reuters.

Avionul Boeing 737-800 care apartinea companiei FlyDubai s-a prabusit la aterizare, in noaptea de vineri spre sambata, in jurul orei 3:50 (2:50, ora Romaniei), pe aeroportul din orasul rus Rostov-pe-Don.

Accidentul s-a soldat cu moartea tuturor celor 62 de persoane aflate la bord.

Comitetul pentru Investigatii din Rusia a anuntat sambata ca ia in calcul o eroare a pilotului sau o problema tehnica drept cele mai probabile cauze ale prabusirii. "Avionul a lovit solul si s-a facut bucati", au anuntat reprezentantii Comitetului.