Summitul european nu a clarificat situatia refugiatilor blocati la Idomeni

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 18 martie 2016, 22:26 Actualitate | Internaţional

Tabara de refugiati
Foto: Captura YouTube
Situatia migrantilor blocati in prezent in tabara de la Idomeni, de partea greaca a frontierei cu Macedonia, ramane incerta si dupa summitul european, care nu a luat o decizie in privinta lor, transmite vineri agentia EFE, citata de Agerpres.

Liderii europeni s-au concentrat pe incheierea acordului cu Turcia privind gestionarea in comun a crizei migratiei, prevederile intelegerii avand in vedere numai migrantii care vor debarca in Grecia incepand din data de 20 martie, acestia urmand sa fie returnati Turciei.

Prin urmare, nu se stie ce se va intampla cu cei circa 46.000 de migranti ramasi blocati pe teritoriul Greciei dupa inchiderea rutei balcanice, dintre care aproximativ 10.500 stau in prezent in conditii precare in tabara de la Idomeni.

Numarul migrantilor ramasi in aceasta tabara a scazut usor in ultima vreme dupa ce unii au acceptat sa fie transferati in alte tabere departe de granita. Insa cei mai multi refuza sa plece de acolo, sperand ca granita ar putea fi totusi deschisa pentru a-si continua calatoria catre statele dezvoltate din vestul Europei. Mai multi migranti au patruns ilegal in ultimele zile in Macedonia, dar au fost opriti de armata macedoneana si retrimisi in Grecia.

De asemenea, alti circa 7.200 de migranti asteapta in insulele grecesti sa li se puna la dispozitie mijloace de transport pentru a ajunge in Grecia continentala. Pana la inchiderea rutei balcanice, migrantii care debarcau in insulele grecesti erau transportati in mod organizat cu feriboturile pana in portul Pireu, iar de acolo la granita cu Macedonia.

Aceasta practica i-a determinat pe unii oficiali din statele UE, mai ales austrieci, sa acuze Grecia ca incurajeaza migratia ilegala, sau cel putin ca nu depune eforturi pentru a o stavili, de unde a rezultat si decizia statelor de pe ruta balcanica de a inchide acest coridor.


Citeste mai multe despre   









294 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version