Liderul Coreii de Nord Kim Jong-Un a declarat ca tara sa va efectua "in curand" un nou test nuclear, precum si mai multe lansari de rachete balistice capabile sa transporte focoase nucleare, a anuntat marti agentia de presa oficiala KCNA, preluata de Reuters si AFP, scrie Agerpres.

Kim Jong-UnFoto: Captura YouTube

El a afirmat ca aceste teste vizeaza cresterea "capacitatii de atac nuclear" nord-coreean.

Kim a facut aceste comentarii in timp ce a supravegheat un test reusit de simulare a reintrarii in atmosfera a unei rachete balistice, a precizat KCNA.

Anuntul vine pe fondul cresterii tensiunilor in Peninsula Coreea in timp ce trupele sud-coreene si americane desfasoara exercitii militare anuale descrise de Seul ca cele mai mari efectuate vreodata. Nordul a emis declaratii beligerante aproape zilnic, dupa ce a intrat sub incidenta unor noi sanctiuni ale Natiunilor Unite, aminteste Reuters.