Televiziunea de stiri Sky News a anuntat, miercuri, ca a intrat in posesia unor documente care contin 22.000 de nume ale membrilor Stat Islamic, o scurgere de informatii potential devastatoare pentru grupul jihadist, potrivit expertilor citati de AFP. Un fost membru al Stat Islamic a oferit postului britanic un stick USB ce contine fisierele, furate de seful politiei interne a organizatiei jihadiste, potrivit Sky News.

Documentele care contin numele, adresele sau numerele de telefon ale recrutilor apartin unor cetateni din 55 de tari care au aderat la gruparea jihadista, a anuntat Sky News. Unele dintre ele contin informatii despre jihadisti, pana acum neidentificati, care sunt in Europa de Vest, Statele Unite, Canada, Africa de Nord si Orientul Mijlociu, potrivit sursei citate.

"Sky News a informat autoritatile ca detine aceste documente", anunta postul TV pe site-ul sau.

Ministerele de Interne si Afacerilor Externe nu au fost imediat disponibile pentru a reactiona.

Grupa de sange, numele de fata al mamei lor sau "nivelul de intelegere a sharia", legea islamica... Recrutii trebuie sa raspunda in total la 23 de intrebari, potrivit documentelor citate de Sky News .

Pe Twitter, Richard Barrett, fostul sef al serviciului britanic contra-terorismului, a descris documentele drept "resursa de nepretuit pentru analisti".