Socialistul spaniol Pedro Sanchez a prezentat marti un program de guvernare care marcheaza un viraj la stanga, in incercarea de a obtine increderea Parlamentului, o tentativa ce pare sortita esecului, in fata opozitiei de dreapta si a radicalilor din Podemos, potrivit AFP.

Economistul in varsta de 44 de ani a expus un program care propune revizuirea unor "politici cat de crude pe atat de ineficiente", referindu-se la programul de austeritate promovat de dreapta din 2011, intr-o tara traumatizata de peste cinci ani de criza economica (2008-2013).

Acesta a prezentat o lista de noi masuri care vizeaza combaterea somajului, in conditiile in care rata acestuia depaseste in continuare 20%, a inegalitatilor, a coruptiei endemice si protejarea noilor angajati care, dupa reforma din 2012, pot fi cu usurinta concediati.

Dar Sanchez are in fata un Parlament ostil. Dintre cei 350 de deputati, doar 130, socialistii si centristii, i-au promis sprijinul.

Asa cum a indicat Sanchez, peste 200 de deputati au fost alesi de spanioli care doresc "schimbarea": pe de o parte, cei 90 de deputati socialisti, care doresc alungarea dreptei de la putere, pe de alta parte cei 65 de alesi ai stangii radicale Podemos si aliatii sai regionali si cei 40 de membri ai Ciudadanos, partid de centru dreapta care a prosperat denuntand coruptia.

In total 211 dintre cei 350 de parlamentari au fost alesi pentru prima oara.

Partidul Popular, la putere de patru ani, a castigat alegerile cu 123 de deputati si 28,7% din voturi. Dar presedintele sau Mariano Rajoy, actualul premier, nu a putut sa gaseasca o alianta viabila pentru partidul sau, puternic afectat de scandalurile de coruptie.

Astfel incat regele Felipe al VI-lea i-a incredintat aceasta sarcina lui Sanchez, chiar daca partidul sau a iesit pe locul doi, cu cel mai prost rezultat din istoria sa.

Daca nu va obtine o majoritate absoluta (176 de voturi) in scrutinul prevazut miercuri seara, Pedro Sanchez va avea dreptul la un al doilea tur, vineri.

In cazul in care Pedro Sanchez esueaza, se deschide o perioada de doua luni in care sunt posibile noi negocieri intre partide si, in cazul unui nou esec, vbor fi organizate noi alegeri, in principiu in 256 iunie, dar cu rezultate care risca sa fie asemanatoare cu cele din 20 decembrie.