Companii din 20 de tari, printre care si Romania, au furnizat gruparii teroriste Stat Islamic componente pe care jihadistii le-au folosit la dispozitive explozive, arata un studiu comandat de Uniunea Europeana publicat joi. Documentul citat de Reuters sugereaza ca guvernele si companiile din statele respective trebuie sa se implice mai mult pentru a urmari acest flux de materiale chimice, cabluri si alte dispozitive.

Studiul, realizat de Conflict Armament Research cu sediul la Londra, arata ca 51 de companii din tari precum Turcia, Brazilia, SUA, Olanda, Rusia, China, Elvetia, Austria, Republica Ceha si Romania au produs, au vandut sau au importat peste 700 de componente folosite de gruparea jihadista Stat Islamic pentru a face dispozitive explozive improvizate (IED). IED sunt produse la scara "cvasi-industriala" de catre militantii gruparii, care folosesc dispozitive larg raspandite pe piata intre care fertilizatori chimici si telefoane mobile.

Pentru realizarea studiului care a durat 20 de luni, Conflict Armament Research a recuperat componente ale IED din zona oraselor irakiene Rabia, Kirkuk, Mosul si Tikrit si din orasul sirian Kobane.

Raportul identifica nitratul de amoniu drept un explozibil folosit in mod frecvent, iar telefonul Nokia 105, ca fiind un dispozitiv utilizat adesea pentru detonare. Cercetatorii sustin ca vanzarea acestor componente ieftine si relativ disponibile nu a fost examinata sau reglementata.

Cele mai multe firme care au fabricat astfel de componente sunt din Turcia, 13, iar sapte firme sunt indiene. Din India au exportate legal detonatoare ale incarcaturilor explozive si cabluri pentru detonare. Toate au fost exportate sub licenta emisa de guvern, unor entitati din Liban si Turcia, potrivit studiului citat.

Autorii studiului spun ca au incercat sa ia legatura cu companiile implicate in furnizarea acestor componente, insa nu au primit niciun raspuns sau firmele au precizat ca nu sunt responsabile pentru destinatia finala a produselor lor.