Razboiul din Siria: Bashar al-Assad se declara pregatit pentru un armistitiu, daca "teroristii" nu profita de el

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 21 februarie 2016, 13:04 Actualitate | Internaţional

Bashar al-Assad in parlament
Foto: Agerpres/Xinhua
Presedintele sirian Bashar al-Assad s-a declarat pregatit pentru un armistitiu, cu conditia ca "teroristii" sa nu profite de el si ca tarile care-i sustin pe insurgenti sa nu-i mai sustina, relateaza Mediafax.

Al-Assad a facut aceste declaratii sambata, dupa ce opozitia siriana a anuntat ca a accepta "posibilitatea" unui armistitiu temporar, daca primeste garantii cu privire la faptul ca aliatii Damascului, inclusiv Rusia, inceteaza focul, cu privire la o ridicare a asediilor si la o livrare a unor ajutoare umanitare in intreaga tara.

"Am anuntat ca suntem pregatiti sa oprim operatiunile militare, insa aceasta problema depinde de factori mai importanti... ca impiedicarea teroristilor sa se foloseasca de (armistitiu) pentru a-si consolida pozitiile", a declarat al-Assad intr-un interviu pentru cotidianul spaniol El Pais.

El a anuntat, de asemenea, ca este necesar ca orice armistitiu sa garanteze ca "alte tari, in special Turcia, sunt impiedicate sa trimita si mai multi teroristi si armament sau orice fel de sustinere logistica".

Damascul ii numeste "teroristi" pe toti insurgentii care lupta impotriva armatei siriene si aliatilor sai.

Turcia, alte puteri regionale sunnite si state occidentale sustin insurgenti in lupta impotriva lui al-Assad, ale carui forte sunt sustinute de catre Iran, Rusia si miscarea siita libaneza Hezbollah.

Intrebat care este, in opinia sa, posibilitatea ca Turcia si Arabia Saudita sa trimita forte terestre in Siria, al-Assad a raspuns ca "ne vom ocupa de ei asa cum ne ocupam de teroristi. Ne vom apara tara", denuntand "o agresiune".

O serie de incercari de negociere a unui armistitiu au esuat in ultimele luni. Ultima runda de negocieri la ONU, la Geneva, este co-prezidata de catre Rusia si Statele Unite.

Puteri mondiale au convenit pe 12 februarie, la Munchen, asupra unei incetari a ostilitatilor, care sa permita livrarea unor ajutoare umanitare in Siria.

Armistitiul urma sa intre in vigoare o saptamana mai tarziu, vineri, insa nu a fost implementat. Armata siriana isi continua ofensivele in intreaga tara, sustinuta de atacuri ale fortelor aeriene ruse.

Presedintele sirian declara saptamana trecuta ca va continua "sa lupte impotriva terorismului", in timp ce aveau loc negocieri de pace, si promitea sa recapete controlul asupra intregii tari.

El a declarat pentru El Pais ca trupele sale sunt aproape, acum, de obiectivul de a prelua controlul asupra orasului Alep si avanseaza catre Rakka, bastionul gruparii Statul Islamic (SI).

Imediat ce va redobandi controlul asupra intregii tari, urmatorul pas va fi sa formeze un guvern de unitate nationala care sa actioneze in vederea redactarii unei noi Constitutii si organizaraa unor alegeri generale, a mai declarat al-Assad pentru ziarul spaniol.


Citeste mai multe despre   











VIDEO Pagubiti in noaptea nuntii. Cum au ramas fara bani doi tineri din Sibiu, chiar dupa petrecere

Nunta de vis s-a transformat in nunta de cosmar pentru doi tineri din judetul Sibiu. Hotii le-au furat din casa toti banii primiti in dar, in timp ce mirii si cativa invitati continuau petrecerea a doua zi dupa marele eveniment.
1916 vizualizari
  • +5 (7 voturi)    
    Realitatea e (Duminică, 21 februarie 2016, 14:07)

    shlomo_bernstein [utilizator]

    ca oricat s-ar da americanii si opozitia cu fundul de pamant sa-l vada plecat pe Bashar, pur si simplu ACUM, pana nu se termina razboiul si se definesc castigatorii si pierzatorii, nu exista alternativa viabila la Assad! Pe cine sa pui, pe aia din FSA sau reprezentantii lor din Syrian National Council? Pai ei controleaza doar cateva orasele, o suprafata f. mica de teritoriu! Alawitii, druzii, si ceilalti din orasele controlate de Assad nu i-ar vota niciodata, nu i-ar accepta! De urzii sirieni nu mai zic! Acolo singura solutie e divizarea tarii in 2-3 bucati mari, daca reusesc sa scape definitiv de ISIS. Si eventual cu trupe ONU la noile granite, ca sa nu se mai incaiere intre ei.
  • +1 (3 voturi)    
    Cel mai bine citim interviul....nu interpretarea (Duminică, 21 februarie 2016, 16:54)

    immortal [utilizator]

    Eu zic ca cel mai bine citim interviul acordat de Assad, nu o interpretare a interviului
    Cititi interviul intergral acordat de Assad ziaristilor de la El Pais
    http://elpais.com/elpais/2016/02/20/inenglish/1456005883_962894.html
  • +3 (5 voturi)    
    noutati Siria... (Duminică, 21 februarie 2016, 17:23)

    alunescu [utilizator]

    Val de atentate sinucigase astazi in Siria. Spre 100 de morti pana acum, marea majoritate civili. Ce armistitiu cu astfel de psihopati?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică