Un barbat neidentificat a ucis joi sase angajati ai Ministerului Educatiei intr-un birou al acestuia in sudul Arabiei Saudite, a anuntat Ministerul de Interne al acestei tari, calificand atacul drept un act 'criminal', potrivit Agerpres.

Alte doua persoane au fost ranite in cursul atacului care a avut loc intr-un birou al Ministerului Educatiei in provincia Jazane, a precizat pentru AFP purtatorul de cuvant al ministerului, Mansur al-Turki.

'Este un act criminal', a spus generalul Turki, anuntand arestarea unui suspect. Identitatea acestuia si motivele care l-ar fi determinat sa actioneze astfel nu au fost dezvaluite.

El nu a spus nici cum au fost ucise cele sase persoane, dar televiziunea de stat a relatat despre focuri de arma trase in sediul inspectoratului.

Jurnalul local Al-Watan si canalul de televiziune cu capital saudit Al-Arabiya au relatat insa ca presupusul agresor este un invatator.

Canalul de televiziune de stat Al-Ekhbariya, citand politia locala, a afirmat ca suspectul nu este un angajat al biroului respectiv, dar ca el are legatura cu Ministerul Educatiei.

Politistii au intervenit in urma unei sesizari potrivit careia 'un barbat a deschis focul asupra angajatilor biroului, in timp ce acestia isi indeplineau sarcinile de serviciu', a indicat canalul pe contul sau Twitter.

Atacul s-a produs in localitatea Ad Dair, nu departe de frontiera yemenita. Imagini care circulau pe internet aratau cel putin cinci ambulante stationand in fata unui imobil cu patru etaje.

Ali al-Khawaji, purtator de cuvant al Departamentului regional al Educatiei, a precizat ca printre cele sase persoane ucise figureaza trei responsabili care supervizau programele de invatamant si trei angajati administrativi. Unul dintre raniti, care lucreaza de asemenea in administratie, se afla in stare critica, a adaugat el.

Jazane si regiunile de frontiera din sudul Arabiei Saudite au fost bombardate din Yemen de rebeli siiti impotriva carora regatul lupta din 2015 in fruntea unei coalitii militare arabo-sunite. Peste 90 de soldati si civili au fost ucisi in teritoriul saudit de astfel de tiruri.