¬Armata israeliana a blocat marti accesul intr-un sat din Cisiordania cu scopul de a aresta un individ care a injunghiat un locuitor al unei colonii evreiesti din apropiere, a anuntat o purtatoare de cuvant, citata de AFP, citata dr Agerpres.

Potrivit purtatoarei de cuvant a armatei, numai cazurile "umanitare" au permisiunea de a intra sau iesi din Nahalin, un sat din apropiere de Betleem si de colonia Neve Daniel.

Un barbat evreu in varsta de aproximativ 30 de ani a fost atacat marti cu cutitul in apropiere de intrarea in colonie in timp ce facea jogging. Ranit, el a fost transportat la spital, conform unor surse medicale.

Ulterior, armata a lansat operatiuni de cautare in vecinatate, insa nu a putut stabili imediat natura atacului in masura in care nu a reusit sa il prinda pe atacator.

Acest incident a avut loc in contextul in care Israelul si teritoriile palestiniene sunt de la 1 octombrie scena unui val de violente care au facut 165 de morti palestinieni, 26 israelieni, un american, un eritreean si un sudanez, potrivit unei numaratori intocmite de AFP.

Majoritatea palestinienilor ucisi sunt autori sau presupusi autori ai unor atacuri.

Colonia Neve Daniel face parte din importantul bloc de colonii Gush Etsyon.

Tot marti, o tanara palestiniana in varsta de 13 ani a fost arestata la intrarea in colonia Karmei Zur din blocul Gush Etsyon, dupa ce asupra sa a fost gasit un cutit, a informat armata.

La Poarta Damascului, una din intrarile in Orasul Vechi al Ierusalimului, o palestiniana de 16 ani a fost arestata dupa ce a incercat sa injunghie ofiteri de politie, potrivit armatei care a precizat ca nu s-au inregistrat raniti.