Un plan de a introduce o limitare a tranzactiilor cu numerar in Germania a intampinat o rezistenta extrem de dura in tara, scrie The Guardian. Propunerile de a interzice platile cash de peste 5.000 de euro, sub pretextul combaterii spalarii de bani si a finantarii terorismului, au fost prezentate saptamana trecuta de ministerul de finante.

BaniFoto: Wikipedia

Ele intampina rezistenta din partea unei aliante largi de partide politice, dar si din partea celui mai bine vandut ziar din tara.

Bild a publicat o scrisoare deschisa luni, intitulata "jos mainile de pe banii nostri", in care cititorii sunt incurajati sa o decupeze, sa o semneze, si a sa o trimita ministrului de finante Wolfgang Schauble.

Formatiuni politice - de la partidul Verde si liberalii din Democratii Liberi pana la Alternativa pentru Germania (dreapta) - au condamnat masurile propuse, care includ si o interzicere a bancnotelor de 500 de euro, ca un atac la protectia datelor si a vietii personale.

"Banii gheata ne permit sa ramanem anonimi in tranzactiile de zi cu zi. Intr-o democratie constitutionala, aceasta este o libertate care trebuie aparata", a scris pe Twitter Konstantin von Notz, parlamentar din partea Verzilor.

Seful bancii centrale a Germaniei, Jens Weidmann, s-a distantat de propunerea guvernului. "Ar fi o eroare fatala daca cetatenii ar avea impresia ca banii le sunt gradual luati din maini", a declarat Weidmann.

In Romania, in mai anul trecut s-au introdus restrictii ale tranzactiilor cu numerar, limitele principale fiind stabilite la 5.000 si 10.000 de lei.

In Franta, limita a fost coborata de la 3.000 la 1.000 de euro in septembrie anul trecut, iar in Italia a fost redusa la 999,99 euro in 2011, dar a fost ridicata din nou la 2.999,99 de actualul guvern.​