Autoritatile turce au anuntat sambata ca se pregatesc sa ridice de partea siriana a frontierei o tabara de corturi care vor putea adaposti 30.000 de persoane care au fugit din calea luptelor din provincia siriana Alep, informeaza agentia EFE, citata de Agerpres.

Refugiatii sirieni se aduna la granita cu TurciaFoto: Captura YouTube

Anuntul a fost facut de Suleyman Tapsiz, guvernatorul provinciei Kilis, unde se afla punctul de trecere al frontierei de la Oncupinar, principala legatura intre provincia Alep si Turcia.

De partea siriana a frontierei se afla blocati cel putin 15.000 de refugiati sirieni, potrivit cifrelor prezentate de ONU, cu toate ca Tapsiz a sustinut in fata presei ca in realitate cifra ar fi de 30.000-35.000 de refugiati. El a mai spus ca autoritatile turce le trimit alimente si ajutoare umanitare si vor crea o tabara de corturi pentru ei, la circa 1,5-2 kilometri de frontiera.

Totodata, Tapsiz a avertizat ca numarul refugiatilor blocati la granita ar putea ajunge la 70.000 daca vor continua bombardamentele "regimului sirian si ale avioanelor ruse" in regiune si a cerut comunitatii internationale sa intervina de urgenta pentru a pune capat raidurilor aeriene.