Thomas de Maiziere: Multi solicitanti de azil aflati in Germania vor fi repatriati

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 1 februarie 2016, 22:50 Actualitate | Internaţional

Multi solicitanti de azil afgani aflati in Germania vor fi repatriati, a anuntat luni, la Kabul, ministrul de interne german Thomas de Maiziere, care s-a referit in special la tinerii afgani care isi parasesc tara in cautarea unor perspective economice mai bune, relateaza DPA, citata de Agerpres.

Peste 150.000 de afgani au cerut azil in Germania anul trecut, al doilea mare grup de solicitanti de azil dupa sirieni, o crestere masiva fata de cei 9.700 de afgani care au cerut azil in tara europeana in 2014.

De Maiziere a adaugat ca multi migranti afgani cauta perspective economice mai bune decat obtinerea statutului de refugiati si nu a exclus posibilitatea stimularii financiare a celor care doresc sa-si reconstruiasca viata in Afganistan.

"Evident, situatia securitatii in Afganistan este complicata, dar aceasta este o tara mare. Exista zone sigure si nesigure acolo", a mentionat oficialul german.

Cancelarul german Angela Merkel a dat asigurari ca numarul migrantilor si al refugiatilor care intra in Germania se va reduce in acest an. Anul trecut, 1,1 milioane de solicitanti de azil au sosit in Germania.

In urma cu doua zile, sefa executivului de la Berlin a incercat sa reduca la tacere vocile care o critica pentru politica usilor deschise fata de refugiati, declarand ca solicitantii de azil din Siria si Irak trebuie sa se intoarca acasa dupa incheierea conflictelor din tarile lor.

Cancelarul german a afirmat ca in ciuda eforturilor de a-i ajuta si integra pe refugiati, este important de subliniat ca acestora li s-a acordat permisiunea de a ramane in tara o perioada limitata de timp. Ea a adaugat ca 70% dintre refugiatii care au fugit in Germania din cauza razboiului din fosta Iugoslavie in anii 1990 s-au intors in tarile lor.

Merkel a incercat sa convinga alte tari europene sa accepte cote pentru refugiati, a facut presiuni pentru infiintarea de centre de primire la frontierele externe ale UE si a fost in prim-planul efortului de a convinge Turcia sa-i impiedice pe refugiati sa intre in blocul comunitar.


Citeste mai multe despre   























Material sustinut de Electronic Arts Romania

Unul dintre cele mai mari nume ale programarii la nivel mondial vine la Bucuresti

Andrei Alexandrescu, romanul considerat un guru al limbajului C++ si unul din creatorii noului limbaj D, va tine o prelegere pentru programatorii bucuresteni, pe 27 Martie la Halele Carol. Probabil un nume recunoscut pe orice continent pe care are loc dezvoltare de software, Andrei Alexandrescu este una dintre somitatile mondiale ale programarii. Prima sa carte, "Modern C++ Design", aparuta in Statele Unite in 2001, a fost inceputul unei serii de publicatii care l-au transformat pe Andrei in una dintre vocile definitorii a dezvoltarii, a ceea ce este, in momentul de fata, probabil cel mai important si folosit limbaj de programare

575 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri