Armata turca a arestat, duminica, 23 de indivizi suspectati de apartenenta la reteaua terorista Stat Islamic, informeaza cotidianul Le Figaro, preluat de Mediafax.

Suspectii, ale caror nationalitati nu au fost dezvaluite, au fost arestati in timp ce incercau sa treaca din Siria in Turcia prin zona Elbeyli, in provincia Kilis (sud-est).

"Au fost arestati 23 de indivizi suspectati ca sunt membri ai retelei teroriste Daesh (Stat Islamic)", a anuntat armata turca.

Islamistii transportau 21 de copii, iar autoritatile turce incearca sa stabileasca daca sunt ai lor sau au fost rapiti.

Vicepresedintele american Joe Biden a spus sambata ca Statele Unite si Turcia sunt pregatite pentru o solutie militara in Siria.