“Europe has gone missing in action” - “Europa a dispărut în misiune” - Nu este acuzaţia adusă Uniunii de un exponent al euroscepticilor de extremă dreaptă, ci declaraţia unui politician care, până ieri, era considerat un posibil viitor lider al Uniunii. E vorba de Matteo Renzi (40 de ani), tânăr secretar general al Partidului Democrat italian, care deranjează liniştea diplomatică din cabinetele şi coridoarele de la Bruxelles. Pe 15 ianuarie, preşedintele Comisiei, Jean Claude Juncker, l-a acuzat pe Matteo Renzi că are o atitudine ostilă faţă de conducerea UE: “'Cred că premierul italian, pe care îl respect mult, greșește când critică Comisia la fiecare colț de stradă”.
Departe de a aplana conflictul, Renzi contraatacă mai întâi pe contul său de Twitter şi apoi prin declaraţii făcute de oamenii săi de încredere. Iar joi, 21 ianuarie, alege să trimită personal un răspuns indirect celor care îl critică. Foloseşte ca megafon publicaţia The Guardian.
Autopromovarea politicii interne
Luarea de poziţie a lui Renzi din The Guardian este, de fapt, o înşiruire de laude aduse propriei guvernări. Renzi susţine, pe un ton triumfalist, că Italia traversează un “moment istoric”, marcat de schimbări pozitive atât la nivel instituţional (vezi proiectul de reformă a Parlamentului) şi economic (o creştere după trei ani de stagnare).
Critici la adresa Europei
În paralel sunt formulate critici îndreptate către o Europă care, în opinia premierului italian, nu mai reacţionează, ci “a dispărut în misiune”.
Sistemul european actual e susţinut de o clasă arhaică de guvernanţi incapabili să gestioneze noi sfidări, cum ar fi imigraţia. Mai mult, “conducerea anacronică e ataşată mai degrabă unei politici de austeritate, care în fapt dăunează creşterii economice”.
Premierul italian arată cu degetul către “ortodoxia politică şi culturală care a monopolizat în ultimi zece ani modul de gândire despre cum trebuie condusă Europa, dar care nu funcţionează”.
“Italia continuă să creadă în visul european”, susţine totuşi Renzi, după enumerarea criticilor, lăsând să se întrevadă ambiţiile sale în contextul unei viitoare schimbări.
Conflictul dintre executivul de la Roma (de centru stânga) şi conducerea UE (Juncker e reprezentantul Popularilor Europeni, de centru dreapta) mocnește de mai multe săptămâni. Dar escaladarea a coincis cu declaraţia de pe 15 ianuarie a lui Juncker.
Hegemonia Germaniei
Atacul lui Juncker intervine exact a doua zi după întâlnirea avută de preşedintele Comisiei cu Angela Merkel la Berlin. Până în acel moment, observă analiştii de la Bruxelles, Juncker nu a lansat critici atât de evidente la adresa guvernului de la Roma.
Pentru a avea un cuvânt de spus în Europa, Renzi trebuie să înfrunte însă hegemonia Germaniei. Răceala – sau mai bine zis «fractura», cum o numeşte Wall Street Journal - dintre Matteo Renzi şi Angela Merkel s-a instalat încă de la summitul european din decembrie şi a fost remarcată de presa internaţională. În decembrie au fost ridicate cel puţin trei chestiuni asupra cărora poziţiile celor două executive nu coincid: imigraţia, proiectul Nord Stream2 şi uniunea bancară.
“În ceea ce priveşte politica energetică, există un standard dublu, interesele Germaniei şi Olandei nu coincid cu cele ale celorlalte state”, scrie premierul italian pe The Guardian, arătând cu degetul către Germania.
Dezacorduri privind dosarele europene
Dincolo de răceala Renzi – Merkel, presa din Italia enumeră neînţelegeri la nivel european cu privire la mai multe dosare. Enumerăm mai jos care ar fi principalele cinci puncte de conflict:
- 1- Dosarul “Ilva”, o fabrică în faliment pe care guvernul Renzi şi-a propus să o salveze deblocând fonduri de la stat.
- 2- Aşa numită chestiune a Băncilor rele (bad banks), prost văzute la nivel European, dar “protejate” de Italia.
- 3- Chestiunea principiului de “flexibilitate bugetară”: Renzi cere reguli mai permisive pentru statele membre pentru a-și majora deficitul, Germania se opune şi vrea stricteţe, pentru a evita acumularea de datorii.
- 4- Dosarul China: Italia se opune introducerii unei politici de favorizare a importurilor din China, pentru a proteja piaţa internă şi produsele “Made in Italy”. Ţările nordice sunt în schimb favorabile unui comerţ mai intens cu China.
- 5- Una din chestiunile presante pentru toate Statele membre: imigraţia. Preşedintele Jean Claude Juncker a acuzat Italia că blochează 3 miliarde de euro destinate Turciei pentru a înfrunta criza refugiaţilor la origine. Fondurile acordate Turciei ar slăbi presiunea exercitată de valul de migranţi către Germania. În acelaşi timp, nu trebuie uitat faptul că a fost deschisă o procedură de sancţionare a Italiei pentru că nu a înregistrat amprentele tuturor refugiaţilor sosiţi în Peninsulă, aşa cum prevede regulamentul comunitar.
Ce spun vocile de pe coridoarele Palatului Chigi - sediul guvernului italian? Confirmă faptul că Renzi doreşte să impună un nou rol pentru Italia în UE la nivel decizional. “Am plătit prea scump timiditatea guvernelor trecute. Italia e acum ţara cea mai stabilă din UE. Trebuie să renunţăm la provincialisme şi să arătăm forţa de care dispunem”. Prin comentariul din The Guardian de joi, Renzi nu face decât să confirme vocile de pe propriile coridoare.
Care este miza afirmaţiilor lui Renzi?
Care este obiectivul ofensivei din ultimele săptămâni? Vrea Renzi o poziţionare ambiţioasă pe eşichierul Uniunii? Poziţia sa agresivă poate apărea ca prerogativa unui lider puternic, care vrea să se impună cu forţa pe plan extern, aşa cum a făcut-o deja până acum (de exemplu, cu impunerea Federicăi Mogherini în funcţia de Înalt Reprezentant al Politicii Externe a Uniunii).
Cei de la Politico.eu vorbesc despre un obiectiv mai puţin evident la primă vedere. Premierul italian duce o bătălie pe plan intern. Folosind un ton critic aprins anti-european, vrea să cucerească o parte a electoratului său care şi-a pierdut euro-optimismul tradiţional. Astfel, Renzi combate pe plan intern un competitor electoral în creştere, partidul anti sistem “Mişcarea 5 Stele”, care a adoptat mereu o poziţie eurosceptică.
În primăvară vor fi alegeri parţiale locale, dar miza cea mare este în octombrie, când va avea loc un referendum cu privire la reforme. Premierul a promis că dacă va pierde la referendum, se va retrage de pe scena politică.
Nu lipsesc însă cei care văd duelul Juncker- Renzi într-o perspectivă mai amplă. Pentru analiştii italieni, întrebarea nu e “ce a fost”, ci “ce va urma?”
Termometrul burselor
Un răspuns a venit chiar în momentele cele mai calde ale duelului: Bursa de la Milano a înregistrat la începutul săptămânii o scădere îngrijorătoare. Ziarele au vorbit de un adevărat “buletin de război”.
Cele două episoade, - criza de pe piaţa financiară şi tensiunea UE- Italia - sunt legate între ele, susţine editorialistul Saldutti de la Corriere della Sera. Schimbul dur de replici generează acea incertitudine care are efecte directe asupra Bursei.
Şocul în Bursă şi pericolul unei instabilităţi aduc în minte criza din 2011, când guvernul Berlusconi, împins de criza de pe piaţa financiară, a fost constrâns să demisioneze.
Dar atât Juncker, cât şi Renzi, au declarat că nu există o criză bancară în Italia. Ocazii de clarificare între cei doi lideri vor mai fi. Preşedintele Comisiei şi-a anunţat deja o vizită la Roma în februarie. Cel puţin în prezent, Italia este încă departe încă de repetarea scenariului din 2011.
Urmând metafora în termeni militari propusă de Renzi - „Europa a dispărut în misiune”, devine evidentă dorinţa premierului italian de a-şi pune epoleţii de general. Însă, pentru a deveni un general real, are nevoie de susţinere din partea aliaţilor. Pe plan intern, partidul condus de Renzi nu străluceşte în sondaje. Iar pe plan european, situaţia este şi mai neclară. Dacă „inamicii” sunt puternici şi uşor de identificat (Germania), tabăra lui Renzi este aproape goală. Hollande, Tsipras şi alţi lideri de stânga europeni, tac strategic.
1
3
