Doua proteste, unul pro si unul contra numirii controversatului Vlad Plahotniuc in functia de premier al Republicii Moldova, au loc miercuri la Chisinau, anunta Unimedia.md. Un protest organizat de Platforma Civica Demnitate si Adevar, sub sloganul "Stop dictaturii criminale", a inceput la ora 10:00 in Piata Marii Adunari Nationale. Manifestantii incearca sa impiedice Partidul Democrat sa il nominalizeze pe controversatul om de afaceri la conducerea Guvernului de la Chisinau. In paralel, in scuarul Teatrului de Opera si Balet din Chisinau este organizata o manifestatie de sustinere a lui Plahotniuc, la care se scandeaza "Vrem Guvern!", scrie Unimedia.md.

HotNews.roFoto: Hotnews

Numele noului premier al Republicii Moldova ar urma sa fie anuntat miercuri de presedintele Nicolae Timofti.

In conditiile speculatiilor tot mai insistente de la Chisinau privind dorinta nou-formatei coalitii de a-l impune ca premier pe controversatul Vlad Plahotniuc, presedintele Nicolae Timofti a transmis marti un comunicat in care se vorbeste despre "standarde ridicate in materie de integritate".

Platforma Civica Demnitate si Adevar, care se opune desemnarii lui Plahotniuc, a organizat mai multe actiuni de protest, cea mai importanta fiind cea din 6 septembrie 2015, unde, potrivit organizatorilor au participat peste 100 000 de oameni.

Miercuri dimineata, cateva zeci de sustinatori al Platformei Civice Demnitate si Adevar s-au deplasat in fata resedintei presedintelui moldovean Nicolae Timofti, lansand un apel public ca Vlad Plahotniuc, care a adunat in jurul sau o coalitie majoritara in Parlament, sa nu fie numit prim ministru.

Tot miercuri dimineata, sustinatorii PD, unii dintre ei adusi la Chisinau cu microbuze si autobuze, au organizat o manifestatie in favoarea omului de afaceri Vlad Plahotniuc, in scuarul Teartrului de Opera si Balet. "Vrem Guvern!", au scandat participantii la manifestatia pro-Plahotniuc.