Presedintele Serbiei, Tomislav Nikolic, a insultat Muntenegru prin afirmatia sa ca micul stat balcanic, care aspira sa se integreze in Alianta Nord-Atlantica, este o "tara de jucarie pentru NATO si UE", a declarat luni presedintele muntenegrean Filip Vujanovic, adaugand ca nu a discutat cu omologul sau sarb dupa aceasta declaratie, relateaza luni agentia de presa MIA, citata de Agerpres.

Intr-un recent interviu acordat agentiei ruse de presa Sputnik News, liderul de la Belgrad afirmase ca, spre deosebire de Muntenegru, Serbia nu este un stat cu care sa te poti juca. El a spus ca "prin alegerea sa de a deveni parte a NATO, Muntenegru isi distruge cu buna stiinta independenta si accepta sa devina jucaria cuiva".

Nikolic a fost citat ca spunand ca, prin optiunea sa de a adera la NATO, Muntenegru opteaza pentru a fi in dezacord cu toti cei care nu aproba Alianta.

"N-am avut ocazia de a comunica cu el si astept cu nerabdare o astfel de sansa. El este un om cu un umor special si prin stilul sau exprima o relatie, in principiu, ireala. Muntenegru nu isi pune in pericol independenta si nici nu o pune la dispozitia UE si NATO", a declarat Vujanovic in fata presei.

Muntenegru este mandru de suveranitatea sa si de faptul ca va construi o relatie in acest mod cu Serbia, a adaugat el. "Dorim sa avem relatii excelente bazate pe deplina egalitate, parteneriat deplin, respect international, respectandu-l pe presedintele Serbiei, oricine ar fi acesta si indiferent cum vede el Muntenegru", a dat asigurari Vujanovic.