Conservatorii lui Jaroslaw Kaczynski, aflati la putere in Polonia, vor prelua controlul asupra canalelor media publice incredintand ministrului finantelor numirea noilor responsabili ai acestora, in virtutea unei legi adoptate miercuri in pofida 'indignarii' mai multor organizatii internationale, relateaza AFP.

Aprobat de 232 de deputati, cu 152 de voturi impotriva si 34 de abtineri, noul text nu a fost supus atentiei deputatilor decat luni si dezbatut in regim de urgenta, la fel ca si legea foarte controversata a reformei Tribunalului constitutional.

Noile dispozitii fac sa expire cu efect imediat mandatele membrilor conducerilor si ai consiliilor de supraveghere a televiziunii si radioului publice.

Ministrul finantelor va avea de acum inainte competenta de a-i numi si de a-i revoca pe noii sefi ai canalelor media publice, care pana in prezent erau alesi pe baza de concurs organizat de Consiliul National al Audiovizualului (KRRiT).

Mai multe organizatii internationle ale canalelor media ¬ precum Uniunea Europeana Radio-Televiziunii (UER/EBU), Asociatia jurnalistilor europeni (AEJ) si Reporters sans Frontieres (RSF) ¬ si-au exprimat 'indignarea' fata de aceste amendamente 'introduse in graba, fara nicio consultare', potrivit site-ului internet al UER.

Vicepresedintele Comisiei Europene Frans Timmermans 'a cerut o informare guvernului polonez' asupra acestui proiect de lege, potrivit unui mesaj pe Twitter emis miercuri de purtatoarea sa de cuvant Margaritis Schinas.

Intr-o scrisoare adresata ministrului polonez al culturii, AEJ s-a declarat 'profund preocupat' de schimbarile propuse. Ele 'plaseaza televiziunea si radioul publice sub controlul direct al guvernului, implicand concedierea din motive politice a unor jurnalisti respectati si vor duce la o ingerinta editoriala sistematica in continutul emisiunilor, in favoarea actualului guvern', a afirmat asociatia, o ONG recunoscuta de UNESCO si de Consiliul Europei.

'Intr-o prima etapa, modificam principiile alegerii responsabililor Televiziunii publice (TVP) si Radioului polonez (RP)', a indicat jurnalistilor ministrul adjunct al culturii Krzysztof Czabanski, insarcinat sa reformeze sectorul media polonez.

'In etapa urmatoare, vom adopta o lege asupra canalelor media nationale care va schimba regimul functionarii acestora si principiile finantarii lor', a precizat el.

Partidul Dreptate si Justitie (PiS) condus de Kaczynski a anuntat deja ca televiziunea si radioul public, precum si Agentia nationala de informatii (PAP), care sunt in prezent societati comerciale controlate de stat, vor fi transformate in institutii culturale patronate de un Consiliu al canalelor media nationale, care urmeaza sa fie instituit de noua putere.

Potrivit PiS, aceste schimbari vor duce la 'rationalizarea si scaderea cheltuielilor de administrare a societatilor radioului si televiziunii publice, precum si la revenirea la standarde profesionale si etice necesare pentru a-si realiza misiunea publica'.

Opozitia poloneza, in schimb, considera ca este vorba pur si simplu de o preluare a controlului direct asupra acestor canale media de catre conservatorii aflati la putere de doua luni.

Pentru a intra in vigoare, noua lege mai trebuie sa obtina aprobarea Senatului, dominat de partidul lui Kaczynski, si pe cea a presedintelui Andrzej Duda, un apropiat al acestui partid.

Partidul PiS a obtinut deja luni intrarea in vigoare a unei reforme foarte controversate a Tribunalului constitutional, in pofida rezervelor exprimate de Comisia Europeana si a criticilor opozitiei care se teme de o paralizie a acestei curti.

Noua putere poloneza a adoptat, de altfel, legi sau pregateste altele care sa modifice administratia, politia si parchetul ¬ independent in prezent, dar care in continuare va depinde de ministrul justitiei.