Grecia se pregateste sa creeze, pentru prima oara, un cadru legal pentru cuplurile de homosexuali, prin oferirea unui pact de uniune libera creat in 2008, dar din care fusesera exclusi explicit, la presiunea puternicei biserici ortodoxe, scrie AFP.

Ministrul grec al Justitiei a depus in proiect de lege in acest sens, care urmeaza sa fie supus votului in 22 decembrie. Grecia se achita astfel de obligatiile sale, dupa ce a fost condamnata in 2013 de Curtea europeana pentru drepturile omului pentru discriminare, in urma unei plangeri a militantilor homosexuali.

Micul partid de dreapta Anel, aliat cu Syriza (stanga radicala) in majoritatea guvernamentala, a lasat sa se inteleaga ca ar putea vota impotriva, dar guvernului Alexis Tsipras sppera sa beneficieze de sustinerea opozitiei socialiste si centriste.

Pe langa includerea homosexualilor, textul a extins drepturile partilor, acordandu-le, in materie de fiscalitate, pensie sau mosteniri un statut echivalent cu cel al cuplurilor casatorite. Nu este acordat insa dreptul la adoptie.

Biserica ortodoxa, care nu este separata de stat, a reactionat republicand o condamnare din 2013, in care acuza "aberatii ale institutiei familiale".