Cancelarul german Angela Merkel a salutat luni contributia adusa la economia si societatea Germaniei de imigrantii sositi in tara prin programul 'muncitorilor oaspeti' ('Gastarbeiter') in primele decenii postbelice, relateaza Reuters, citata de Agerpres.

Vorbind la un eveniment de marcare a 60 de ani de la lansarea programului care a impulsionat economia tarii, pe care a transformat-o insa intr-un stat multietnic, cancelarul a insistat ca familiaritatea cu mai mult decat o cultura a fost 'un plus incredibil' intr-o lume tot mai globalizata.

'Multi dintre dumneavoastra au experiente pe care noi nu le putem oferi', a afirmat Angela Merkel in fata asistentei de 'Gastarbeiter' - multi veniti din Turcia si din Balcani - si descendenti ai lor.

'Trebuie sa invatam, la fel ca si cei care au trait in Germania de sute de ani, ca deschiderea, curiozitatea fata de alte culturi nu ne saraceste, ci ne imbogateste', a subliniat Merkel.

'Daca cineva trebuie sa se uite din nou in Biblie pentru ca discuta cu altcineva despre Coran, nici acesta nu este un lucru rau, pentru ca germanii nu sunt asa de buni cunoscatori ai Bibliei precum cred uneori', a continuat cancelarul, descriind integrarea drept un proces in doua sensuri si o 'acomodare' reciproca intre locuitorii Germaniei si imigranti.

La scurt timp dupa discursul cancelarului Merkel, ministrul de interne Thomas de Maiziere a anuntat, intr-o conferinta de presa, ca in jur de 950.000 de solicitanti de azil au fost inregistrati in Germania in intervalul ianuarie - noiembrie 2015.