Brahim Abdeslam, unul dintre atacatorii sinucigasi implicati in atacurile de la 13 noiembrie din Paris, si fratele sau Salah, care este cautat in continuare, figurau pe o lista cu suspecti furnizata de autoritatile belgiene in octombrie agentiilor de politie Interpol si Europol, relateaza Mediafax citand DPA.

HotNews.roFoto: Hotnews

Autoritatile belgiene urmaresc de mult timp potentialii luptatori straini, cetateni europeni care se alatura gruparilor extremiste in Siria sau Irak si care pot reveni in tarile de origine radicalizati si pregatiti de atacuri.

La 29 octombrie, autoritatile belgiene au oferit Interpol, Europol si Sistemului de Informatii Schengen (SIS, o baza de date impartasita de statele membre Schengen), informatii despre 837 de persoane considerate potentiali luptatori straini, informeaza sambata grupul de presa belgian Sudpresse.

"Pe lista se aflau doua nume ale unor persoane care au legatura cu atacurile de la Paris", a declarat ministrul belgian de Interne, Jan Jambon, miercuri, in fata unei comisii parlamentare.

Purtatorul sau de cuvant a confirmat pentru Sudpresse ca fratii Salah si Brahim Abdeslam au fost semnalati autoritatilor de la Interpol, Europol si SIS.

Salah Abdeslam a fost oprit de politia franceza in aproierea frontierei belgiene in ziua care a urmat atacurilor din Paris, soldate cu 130 de morti, dar acesta nu a fost retinut.