Teroristii gruparii Statul Islamic (SI) din orasul port Sirte, situat in nordul Libiei, invata sa piloteze avioane folosind cel putin un simulator de zbor, au afirmat oficiali militari din statul nord-african, informeaza miercuri agentia de presa MIA, preluata de Agerpres.

Sursele, citate de ziarul arab Asharq Al-Awsat cu sediul la Londra, afirma ca nu sunt sigure cum un simulator de zbor civil si, se pare, un avion de lupta au ajuns in mainile jihadistilor din Sirte, locul nasterii fostului dictator libian Moammar Gaddafi, alungat de la putere in 2011.

'Este un simulator modern, care se pare ca a sosit din strainatate', au afirmat sursele citate, precizand ca simulatorul are dimensiunea unei masini mici. Acesta este dotat cu un volan pentru a practica decolarea si aterizarea, un ecran radar si dispozitive de comunicatii pentru contactarea turnului de control.

Un ofiter de rang inalt libian a confirmat informatiile intr-un interviu acordat ziarului la Cairo. El a mentionat ca gruparea jihadista, din care fac parte fosti ofiteri din armata libiana si din tari invecinate, a reusit sa obtina un simulator de zbor civil in luna octombrie.

Statul Islamic a mai capturat in trecut avioane de lupta in Irak si Siria lasand deschisa posibilitatea ca piloti teroristi sa se indrepte din Libia inapoi in acele tari pentru a lansa o forta aeriana a SI. Un alt risc potential este acela ca teroristii sa deturneze avioane si sa atace locuri sensibile, asa cum s-a intamplat in cazul atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 din SUA.

Dezvaluirea a fost facuta marti cand experti ai ONU au publicat un raport in care se afirma ca gruparea Statul Islamic are intre 2.000 si 3.000 de teroristi in Libia si intentioneaza sa cucereasca mai mult teritoriu in statul strategic din nordul Africii.