REPORTAJ ​“In afara dorintei de a nu ma fi nascut pe acest pamant, sunt un om normal”

de Ioana Moldovan     EurActiv.ro
Miercuri, 2 decembrie 2015, 10:48 Actualitate | Internaţional

Soldat ucrainean la seminarul PTSD al Wounded Warrior Ukraine
Foto: Andrei Pungovschi
Grom stinse o altă țigară. Sunetul înfundat al exploziilor se mai auzea încă, chiar și în subteran. Grom era mohorât. Cu câteva minute înainte trupa se uita la televizor de pe o canapea. Apoi, pe aceeași canapea, erau sânge, bandaje, medicii și un soldat ucrainean rănit la cap.  

L-am întâlnit pentru prima dată pe Grom în august 2015, în timpul unei documentări în Zenit, o poziție a armatei ucrainene de pe linia întâia a frontului, la doi kilometri de aeroportul Donețk. Numele lui real e Aleksandr, dar acum toată lumea îl strigă pe numele de război. Bărbatul de 33 de ani din Vasilkiv, regiunea Kiev, era unul dintre cei doi geniști din Zenit.  

Grom a fost pe front și în Marinka, în noiembrie 2014, ca psiholog militar. Își amintește perfect momentele în care poziția lor a fost atacată. Chiar i-a fost frică atunci. Înainte să înceapă lupta și-a sunat familia să le spună adio. Cei 50 de soldați ucraineni erau convinși că mult mai numeroasele trupe separatiste îi vor nimici. Când au ripostat, Grom a omorât pentru prima dată un om. „N-am simțit nimic. Nu mă puteam gândi la nimic”, spune. Au primit însă ajutor din partea artileriei și au supraviețuit. Grom și-a sunat din nou familia: ”Sunt în viață! Sunt bine!” Au plâns. 

Există multe motive pentru care soldații din Ucraina, indiferent de felul sau gravitatea tulburărilor, sunt reticenți să apeleze la ajutorul psihologilor. Unii fug de stigma conform căreia numai nebunii au nevoie de tratament psihologic. Alții sunt convinși că psihologii din Ucraina nu sunt pregătiți și nu îi pot înțelege pentru că nu știu ce-i ăla război. Unii preferă să vorbească cu voluntari sau preoți, pe când alții pur și simplu nu realizează ca au o problemă.  

Războiul călește oamenii: ”Acești bărbați sunt oameni puternici, nu au frici”, mi-a spus Grom. 

Instructorii de șoc  

La vreo 20 de kilometri nord-vest de Kiev, un rus stă între veterani ai războiului din estul Ucrainei la un seminar pe tema tulburării de stres post-traumatic (PTSD). Pavel e din Moscova și un membru al Armatei Rebele Ruse, venit să lupte alături de trupele ucrainene. Cu toate astea, faptul că e rus stârnește mici animozități din partea cel puțin unui participant. Într-una dintre clădirile Seminarului Teologic Evanghelic Ucrainean din Pushcha-Voditsa, Pavel stă în cerc între vreo alte 12 persoane. Coatele îi stau pe genunchi, iar degetele se mișcă în continuu. Se lasă pe spate. Vârfurile bocancilor din piele neagră, de armată, nu pot sta locului, lovind podeaua într-un ritm alert. Nu vorbește mult, iar de fiecare dată când spune ceva face și câte o glumă. 

A venit la seminarul de psihologie extremă și PTSD organizat de Wounded Warrior Ukraine pentru că o prietenă voluntară l-a rugat. De ceva timp i s-a tot spus ca ar fi necesar. „Cea mai mare problemă este faptul că tipii care au PTSD nu vor să realizeze acest lucru. Eu sunt unul dintre ei. Însă știu că ceva în mine s-a schimbat”, mărturisește Pavel.  

Într-un colț al camerei, un tort verde mare tronează pe o masă. E construit din ciocolățele Roshen lipite cu scotch. Copii au pregătit ceva dulce pentru soldați. Aerul rece de toamnă ucraineană își face loc prin două ferestre mici.  

Brusc, 15 voci se unesc într-un urlet puternic ce umple încăperea. Așa se încheie unul dintre exercițiile fizice. În picioare, cu tălpile despărțite și bine ancorate în podea, participanții și-au scuturat mâinile, au pocnit din degete, s-au bătut cu palmele pe umeri, apoi pe genunchi, mai repede, mai puternic. Au urlat. S-au îmbrățisat. 

Acesta este primul dintr-o o serie de patru seminarii, pe durata a cinci luni, pe care Wounded Warrior Ukraine le organizează regulat. Obiectivul este să-i pregătească pe soldații ucraineni să devină instructori pe probleme de șoc post-traumatic, să-i învețe pe participanți metode probate de combatere a șocului psihologic generat de război și a PTSD, dar și de a-i pregăti să fie capabili, la rândul lor, să-și instruiască prietenii sau camarazii să folosească aceste metode.  

„Mulți dintre soldați nu se pot deschide în fața străinilor, a unui psiholog sau psihiatru, dar o pot face în fața camarazilor de război. Așa începem să creăm o nouă verigă în sistem: persoane dintre veterani care să fie capabile să întâmpine soldații reveniți de pe front, o primă conexiune între civili și soldați”, spune Oleh Hukovskyy, doctor psihiatru, psihoterapeut și instructor coordonator la Wounded Warrior Ukraine.  

Ideea de a-i pregăti înșiși pe soldați să devină instructori-psihologi este apreciată în rândul participanților care au fost în ATO (operațiunea militară a guvernului ucrainean de luptă împotriva forțelor separatiste din regiunea Donbass poartă denumirea de ”Operatiune Anti-Terorista”, original ”Anti-Terrorist Operation”). Soldații au nevoie de ajutor, însă adesea aceștia gândesc „Cum mă poate ajuta un psiholog când acesta nu a văzut în viața lui războiul? Cum mă poate înțelege?”  

„Oamenii din ATO ar trebui să se întâlnească și să comunice între ei, să împărtășească experiențe, gânduri și trăiri. Acesta este cel mai bun tratament. Este auto-vindecare. Nu au nevoie de psihologi”, spune Maxim, un soldat de 25 de ani care a urmat întregul training al Wounded Warrior Ukraine, iar acum este co-instructor la seminarii. Lui Maxim, ca voluntar în armată, nu i-a fost niciodată frică de moarte, însă s-a temut mereu să nu fie rănit. Pe 19 august 2014, o mină a explodat și Maxim și-a pierdut piciorul drept de sub genunchi. De ce se temea mai mult s-a întâmplat: și-a pierdut independența. 

În noiembrie a primit o proteză. A simțit că a primit o nouă viață și totul era bine. Bucuria de a-și putea elibera mâinile din cârje și speranța de a deveni din nou independent erau de nedescris. Peste alte câteva luni a început să fie agresiv, nepoliticos cu mama sa și să aibă episoade de depresie. Nu putea dormi fără calmante și de multe ori era de ajuns un cuvânt și gata… În martie 2015 s-a dus la seminarul PTSD plângând. 

„În timpul trainingului am înțeles de ce reacționam așa. Am înțeles că frica era cauza agresivității mele. Frica de a nu mai putea să stau în picioare, să merg sau să am o familie și copii. Eram bântuit de multe temeri și toate se transformau în agresivitate”, spune Maxim.

Citește continuarea reportajului pe EurActiv.ro


Citeste mai multe despre   









4528 vizualizari
  • +3 (5 voturi)    
    in (Miercuri, 2 decembrie 2015, 11:33)

    baronul stanganbuch [utilizator]

    sfirsit un reportaj despre uitata ucraina si suferintele ei.
    Pina acum am vazut doar despre ''rrefugiatii'' musulmani, din siria, irak, afganistan etc, si cum sufera ei, saracii, si ca atare trebuie adusi cu milioanele in europa. Pentru ca in sfirsit ingineria sociala a stingii sa triumfe, natiunile sa dispara si ''supraoamenii'' de genul junker, merkel, holande sau cohn bendit sa-si vada visul implinit. Mina in mina cu rusia, evident, de care acesti tovarasi nu se vor dezice niciodata, orice-ar fi.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă