Muntenegru urmeaza sa fie invitat miercuri sa adere la NATO
"Proiectul de declaratie a fost aprobat de Consiliul Atlanticului de Nord", la nivel de ambasadori, a explicat un diplomat pentru agentia de presa.
Decizia formala revine celor 28 de sefi de diplomatii din statele NATO, care ar urma sa adreseze oficial invitatia acestei tari de a se alatura Aliantei miercuri, in cea de-a doua zi unei reuniuni a ministrilor de Externe la Bruxelles.
Aderarea va deveni efectiva in "cel mult un an si jumatate", a explicat sursa diplomatica, dupa o faza de negocieri si dupa ratificarea documentului de catre cele 28 de parlamente nationale ale tarilor membre.
"Aceasta ar fi o decizie istorica, semnaland angajamentul nostru continuu in favoarea Balcanilor Occidentali si ilustrand politica noastra a portilor deschise", a comentat luni secretarul general al Aliantei, Jens Stoltenberg.
"Muntenegru a facut o buna parte din drumul pentru a se alatura familiei euro-atlantice", a mai afirmat Stoltenberg.
Dupa separarea de Serbia si proclamarea independentei in 2006, Muntenegru, un stat cu 620.000 de locuitori, s-a angajat intr-un proces de apropiere de NATO. Demersul sau a primit recent sprijinul SUA, coloana vertebrala a organizatiei.
Alte doua state din regiune, Croatia si Albania, sunt cei mai noi membri ai NATO, la care au aderat in 2009.
- +3 (5 voturi)mic, da strategic (Marţi, 1 decembrie 2015, 8:49) Metusala [utilizator]foarte bineraspunde trimite
- -1 (7 voturi). (Marţi, 1 decembrie 2015, 8:54) Bazil.the.3rd [utilizator]Albania- membru NATO :Draspunde trimite
- +3 (3 voturi)Pai, cum ? (Marţi, 1 decembrie 2015, 10:07) Ursuletul de Plus [utilizator]Asa, fara o autostrada Bechtel ?raspunde trimite
- 0 (0 voturi)erata (Marţi, 1 decembrie 2015, 10:56) paul [anonim]Muntenegru are o populatie de 625,000 locuitori nu 62,000 cum ati scris in articolraspunde trimite

Fascinanta legătură dintre spionaj și tehnologie: de la datele stocate în ADN-ul uman, la falsul turn GSM din aeroport care-ți fură informațiile din telefon
Dan Amariei, la 20 de ani de la lansarea albumului Omul cu Șobolani – „Ne punem în cap”: „Existau niște locuri cu un farmec mișto, cum ar fi Lăptăria sau Motoarele, genul de locuri care nu cred că vor mai exista vreodată”
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
Paradoxul pandemiei: internările s-au prăbușit în 2020, dar numărul infecțiilor nosocomiale a crescut față de 2019 - date oficiale la nouă luni
De ce căutăm urme de viață pe Marte și ce ar însemna pentru omenire dacă le-am găsi