Generalul iranian Souleimani, "grav ranit" in Siria, anunta opozitia iraniana in exil

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 29 noiembrie 2015, 14:20 Actualitate | Internaţional

Generalul iranian Ghassem Souleimani, comandantul operatiunilor externe ale Gardienilor Revolutiei, despre care s-a spus ca a fost ranit usor in Siria, este de fapt ranit grav, a anuntat Consiliul National al Rezistentei Iraniene (CNRI, opozitia iraniana in exil) duminica, relateaza Mediafax citand AFP.

Potrivit unor informatii provenind "din interiorul Corpului Gardienilor Revolutiei (CGR)", ofiterul "a fost grav ranit la cap, de schije de obuz, in sudul (orasului sirian) Alep, in urma cu doua saptamani".

"Vehiculul lui Ghassem Souleimani, care se afla acolo pentru a superviza o operatiune a Gardienilor Revolutiei si fortelor paramilitare din solda sa, a fost vizat de Armata Siriana Libera (ASL), iar Souleimani a fost ranit", a precizat CNRI intr-un comunicat.

Transferat la Damasc cu un elicopter, el a fost repatriat ulterior la Teheran, unde a fost internat "la Spitalul Baqiyatollah al Gardienilor Revolutiei". "Pana acum a fost supus la cel putin doua interventii chirurgicale importante", afirma opozitia iraniana. "Starea sa este considerata foarte grava, iar vizitele au fost interzise", potrivit aceleiasi surse.

O sursa din cadrul securtatii siriene si un ONG au anuntat miercuri ca generalul iranian a fost ranit usor, recent, in confruntari cu rebeli, in nordul Siriei.

Intr-o reactie fata de informatii anterioare in acelasi sens, generalul Rameza Sharif, un purtator de cuvant al Gardienilor Revolutiei, afirma marti ca generalul Souleimani era "perfect sanatos si plin de energie". "El ajuta rezistenta islamica in Siria si in Irak", adauga Sharif, citat de SephaNews, site-ul oficial al Gardienilor.

Iranul sustine in mod oficial ca nu a trimis militari in Siria, ci doar "consilieri", membri ai Gardienilor Revolutiei, care conduc militii siite din cadrul miscarii siite libaneze Hezbollah si "voluntari" iranieni, irakieni si afgani.

CNRI, in exil in Franta, este o coalitie de grupari de opozanti iranieni - dintre care cea mai cunoscuta este gruparea Mujahedinii Poporului, considerata organizatie "terorista" de catre Uniunea Europeana (UE) pana in 2008 si de catre Statele Unite pana in 2012.

Consiliul National al Rezistentei Iraniene este cel care a dezvaluit, in 2012, existenta programului nuclear iranian.


Citeste mai multe despre   






















VIDEO Economistii-sefi ai primelor 3 banci comerciale, despre evolutia economiei romanesti. Ce proiecte mari de investitii finanteaza bancile la ora actuala?

Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, Horia Braun (BCR), Florian Libocor (BRD-GSG) si Andrei Radulescu (BT) au discutat luni dimineata, in cadrul unei mesei rotunde organizate de HotNews.ro si StartupCafe.ro, despre investitiile bancilor in economie romaneasca si starea actuala a economiei, precum si despre fluctuatiile care au tinut prima pagina in ultima perioada.
  • A. Radulescu: Daca statul nu investeste, atunci de ce sa isi asume sectorul privat riscuri?
  • F. Libocor: Banii se duc acolo unde exista certitudini, predictibilitate, stabilitate. Lipsa acestor caracteristici loveste in mai multe zone, cu precadere in investitii.
  • H. Braun: Speram la o dinamica pozitiva, insa trebuie sa puna umarulul statul,bancile, si managementul companiilor.

2381 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    In Siria... (Duminică, 29 noiembrie 2015, 15:42)

    A.Corneliu [utilizator]

    In Siria participa activ la lupte mii de militati iranieni ai asaziselor "Garzi revolutionare", armata paralela a Iranului.
    Au suferit pana acum pierderi grele.
    Probabil ca Suleimani e de fapt mort.
  • +1 (1 vot)    
    dezinformare grosolana (Duminică, 29 noiembrie 2015, 16:11)

    zizin [utilizator]

    De fapt:

    ”Iran’s Major General Soleimani headed Russian pilot rescue team”

    http://presstv.ir/Detail/2015/11/28/439537/Iran-commander-Soleimani-Russian-jet-pilot-

    citat ultimul paragraf din articol:

    ”Subsequently, the IRGC strongly dismissed rumors spread by Israeli media outlets that Soleimani had been killed.

    “Often, the Israelis write down their dreams in the form of news and spread them through their media in the cyberspace,” the head of the IRGC’s Public Relations Office, Brigadier General Ramezan Sharif said. “The fake news about Major General Qassem Soleimani’s martyrdom is of this sort.”


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri