Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a acuzat, intr-o convorbire telefonica avuta miercuri cu secretarul de Stat american John Kerry, ca doborarea avionului militar rus reprezinta o incalcare grava a memorandumului ruso-american privind asigurarea securitatii zborurilor avioanelor de lupta in Siria, a transmis Ministerul Afacerilor Externe rus intr-un comunicat citat de agentia Tass.

Serghei LavrovFoto: AGERPRES

"A fost discutata situatia privind atacul neprovocat al aviatiei militare turce asupra unui bombardier rusesc ce isi indeplinea misiunea de lupta impotriva teroristilor pe teritoriul sirian", a precizat MAE rus.

Potrivit sursei citate, ministrul Lavrov a subliniat ca incidentul reprezinta "o incalcare grava a memorandumului ruso-american privind asigurarea securitatii zborurilor avioanelor de lupta in Siria, acord prin care Statele Unite si-au asumat responsabilitatea ca regulamentele relevante sa fie respectate de toate tarile participante la coalitia pe care o conduc, inclusiv Turcia".

Un avion de vanatoare F-16 apartinand fortelor aeriene turce a doborat marti un avion de bombardament rus de tip Suhoi-24M ("Fencer" in clasificarea NATO) deasupra teritoriului Siriei. Echipajul avionului Su-24M a reusit sa se catapulteze, insa unul dintre cei doi piloti a fost ucis de focuri de arma trase de la sol de jihadisti. Al doilea pilot a fost salvat, noteaza agentia rusa.

Anterior in cursul zilei de miercuri, Serghei Lavrov a afirmat ca Moscova stie ca SUA le cer mereu membrilor coalitiei pe care o conduc in Siria sa coordoneze utilizarea avioanelor de lupta americane. Astfel, el a sugerat posibilitatea ca autoritatile turce sa fi agreat cu Statele Unite decizia de a le ordona avioanelor lor de razboi sa doboare aparatul rus.

"Unele dintre tarile membre ale coalitiei, inclusiv cele care furnizeaza avioane de lupta pentru raiduri in Irak si Siria, ne-au marturisit ca avioanele implicate sunt de fabricatie americana si ca americanii cer in mod normal sa le fie solicitata permisiunea pentru astfel de operatiuni", a spus Lavrov.

"Din cate inteleg, avionul nostru a fost doborat de un aparat F-16 de fabricatie americana. Ramane de vazut daca cerinta SUA este aplicabila si Turciei, iar daca este, as vrea sa stiu daca Turcia a cerut Statelor Unite permisiunea de a le trimite avioanele intr-o misiune de lupta si sa doboare un avion, chiar daca probabil unul identificat, deasupra teritoriului sirian", a adaugat seful diplomatiei ruse.

***

Rusia si Statele Unite au semnat acum cateva saptamani un memorandum care prevede comunicatii militare pentru evitarea incidentelor in spatiul aerian sirian, aminteste Mediafax.

O coalitie condusa de Statele Unite efectueaza de peste un an raiduri aeriene in Siria si Irak, vizand pozitii ale retelei teroriste Stat Islamic. Din coalitie fac parte tari precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franta, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudita si Turcia.

Rusia a lansat la sfarsitul lunii septembrie raiduri aeriene in Siria, pentru sustinerea regimului Bashar al-Assad. Statele Unite si NATO au acuzat Rusia ca ataca pozitii ale insurgentilor sustinuti de Occident. Moscova sustine ca vizeaza exclusiv pozitii ale retelei teroriste Stat Islamic, care ocupa regiuni din Irak, Siria, Libia si Egipt, unde a proclamat un "califat islamic".

Siria se confrunta, incepand din martie 2011, cu revolte reprimate violent si cu un conflict militar intre serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, fortele opozitiei si grupuri teroriste, inclusiv organizatia sunnita Stat Islamic (Stat Islamic in Irak si Siria / Stat Islamic in Irak si Levant). Bilantul conflictului depaseste 250.000 de morti.