Regele Iordaniei Abdullah al 2-lea, un aliat al Statelor Unite, va avea marti o intrevedere cu presedintele rus Vladimir Putin, la Moscova, pe tema abordarii grupurilor teroriste conduse de Statul Islamic in Siria, anunta Reuters.

Iordania a ajuns la un acord cu Moscova luna trecuta pentru a asigura bombardarea tintelor aflate in sudul Siriei de catre armata rusa, fara a ataca grupul de rebeli cunoscut drept Frontul de Sud sustinut de vest - o grupare pe care Iordania o sustine servind drept o forma de protectie in fata extinderii grupurilor islamiste.

Se asteapta ca Regele sa atraga atentia asupra faptului ca orice intensificare a raidurilor Rusiei in sudul Siriei, de-a lungul granitei cu Iordania, ar putea duce la aparitia unui val mare de imigranti ce ar cauta sa se refugieze in regatul deja suprasaturat, ce gazduieste peste un milion de sirieni ce fug de conflict.

Diplomatii spun ca fortele aeriene ale Rusiei au intensificat in ultimele zile bombardarea in special a tintelor civile in orasele controlate de rebeli in sudul Siriei, inclusiv parti ale orasului controlat de rebeli Deraa, zone controlate de rebeli moderati sustinuti de Iordania.