Inalt Prea Sfintitul Vladimir, mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a facut un apel public la justitia din Republica Moldova sa-l elibereze pe fostul premier Vlad Filat din arest si sa-l cerceteze in arest la domiciliu. IPS Vladimir spune, intr-un comunicat de presa, ca "nenumaratele acte de caritate" ale lui Filat "au fost infaptuite din cele mai sincere si mai crestinesti porniri".

Mitropolitul VladimirFoto: Hotnews

Reamintim ca judecatorii au acceptat cererea procurorilor moldoveni de arestarea preventiva, pentru 30 de zile, a fostului premier Vlad Filat, acuzat de cate de coruptie in dosarul disparitiei unui miliard de dolari din trei banci moldovene. Anterior, Filat fusese retinut de procurori in urma ridicarii imunitatii in Parlament.

Apelul integral al al Mitropolitului Vladimir (Sursa):

Apelul IPS Mitropolit Vladimir adresat tuturor institutiilor statului implicate in cercetarea cazului Domnului Vlad Filat

Stimati Domni, Stimate Doamne, Iubiti intru Hristos frati si surori,

In aceste zile, societatea autohtona, dar si comunitatea internationala, urmareste cu deosebita atentie evenimentele legate de recenta retinere a Domnului Vlad Filat. Pentru Biserica Ortodoxa din Moldova persoana Domniei Sale este asociata cu o serie de activitati de ctitorire si binefacere de care s-au bucurat de-a lungul timpului asezaminte monahale, parohii, dar si numerosi slujitori si credinciosi care, in momentele de grea incercare ale vietii lor, au gasit un sprijin de nadejde anume in cumsecadenia si bunavointa Domnului Filat.

Cunoscand nenumaratele acte de caritate ale Domniei Sale, avem certitudinea ca acestea au fost infaptuite din cele mai sincere si mai crestinesti porniri.

Pornind de la aceste premise, lansam un apel catre toate institutiile competente ale statului, implicate in cercetarea invinuirilor aduse Domnului Vlad Filat, pentru a ingadui aflarea Domniei Sale in arest la domiciliu, fapt care, credem noi, nu va periclita in nici un fel desfasurarea anchetei si va permite aflarea unui tata si a unui sot alaturi de copii si de rudenii, in aceasta perioada de serioase incercari pentru familie si pentru apropiati.

In acelasi timp, ne exprimam speranta ca elucidarea acestui caz va avea loc in conditiile unei justitii nepartinitoare, iar adevarul va triumfa spre binele intregului popor al Republicii Moldova. Dumnezeu sa ne ajute si sa ne lumineze pe toti. Amin!