Statele Unite vor efectua in cursul lunii octombrie, in largul Marii Britanii, un test pentru interceptarea unei rachete balistice, verificand sisteme de tip SM-3, similare cu cele care vor fi instalate in Romania, anunta Flota a VI-a americana, potrivit Mediafax.

Distrugator american dotat cu sistemul AEGIS lanseaza un interceptor SM-3Foto: defense.gov

Patru nave americane si opt din alte tari vor participa la manevre militare organizate spre sfarsitul lunii octombrie in Oceanul Atlantic.

In cadrul manevrelor militare, o racheta balistica fara incarcatura va fi lansata dintr-un poligon militar situat in Arhipelagul britanic Hebridele Exterioare.

Obuzul balistic va fi interceptat cu un sistem de tip Aegis SM-3 maritim. Un sistem SM-3 terestru va fi instalat in baza antiracheta de la Deveselu (judetul Olt).

Departamentul american al Apararii a anuntat in 2014 ca va efectua studii privind impactul asupra mediului pentru eventuala construire a patru sisteme terestre antiracheta pe Coasta de Est a Statelor Unite, pe fondul recomandarilor de reconfigurare a dispozitivului de aparare. Michael Gilmore, director in cadrul Pentagonului responsabil de Teste operationale si evaluarea dispozitivelor de aparare, a recomandat Agentiei americane pentru Apararea Antiracheta reconfigurarea dispozitivului antibalistic terestru, dupa o serie de teste esuate din ultimii ani. Studiile privind impactul asupra mediului vor dura aproximativ 24 de luni, iar decizia privind construirea sistemelor antiracheta va fi luata in functie de rezultate. Cele patru locatii propuse sunt Fort Drum (statul New York), poligonul naval SERE (Portsmouth, statul Maine), Baza Ravenna (Ohio) si Baza Custer (statul Michigan).

Sistemul american de aparare antibalistica opereaza cu interceptoare terestre (fixe si mobile) si maritime, capabile sa lanseze rachete pentru interceptarea unor dispozitive cu raza scurta, medie si lunga de actiune inainte de a intra in spatiul aerian si in zona teritoriala a Statelor Unite. Cel putin 13 sisteme terestre de interceptare antiracheta exista pe Coasta de Vest a SUA, la Fort Greely (Alaska) si Vandenberg (California). Pana in anul 2017, in vestul SUA vor exista in total 44 de rampe de interceptoare antiracheta.

Sistemul Aegis, instalat pe nave militare sau pe platforme maritime, are rolul de a intercepta rachete cu raza scurta si medie de actiune. In prezent, exista cel putin 24 de sisteme Aegis instalate pe nave militare americane, majoritatea patruland in Oceanul Pacific. Tot sisteme Aegis urmeaza sa fie utilizate in planul de creare a unui "scut antiracheta" NATO in Europa, scopul declarat fiind contracararea amenintarilor reprezentate de tari precum Iranul. Sisteme Aegis adaptate pentru uz terestru (Aegis Ashore) urmeaza sa fie instalate la baza de la Deveselu (Romania) si in Polonia. O alta componenta a sistemului antibalistic este sistemul terestru mobil de mare altitudine THAAD, instalat pe camioane militare.

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a declarat, duminica, in urma vizitei oficiale efectuate in SUA, ca pana la sfarsitul anului scutul antiracheta de la Deveselu (Olt) va fi operationalizat, pentru ca Romania sa se incadreze in ansamblul masurilor de protectie NATO in regiune.