￯Politia kosovara a lansat gaze lacrimogene pentru a imprastia zeci de suporteri ai unui lider al opozitiei care au aruncat cu pietre pentru a protesta fata de un interogatoriu la care era supus seful partidului ultranationalist Vetevendosije (Autodeterminare), relateaza AFP si Agerpres.

Deputat in parlamentul kosovar, Albin Kurti, care era interogat intr-un comisariat de politie din Pristina, a raspandit joi gaze lacrimogene in sala Adunarii pentru a protesta fata de punerea in aplicare a unui acord vizand normalizarea relatiilor dintre Kosovo si Serbia.

Luni seara, circa 200 de simpatizanti ai lui Albin Kurti au aruncat cu pietre si au spart geamurile comisariatului, inainte de a fi imprastiati de politia care a ripostat cu gaze lacrimogene, potrivit unor corespondenti ai agentiei France Presse.

Principalele partide ale opozitiei kosovare sunt ostile dialogului cu Serbia sub egida Uniunii Europene, afirmand ca poate compromite independenta proclamata unilateral in 2008 de catre aceasta fosta provincie sarba locuita in majoritate de etnici albanezi.

Serbia, care nu a recunoscut independenta Kosovo, considera ca provincia face parte in continuare din teritoriul national.

In 2013, Pristina si Belgradul au semnat un acord de normalizare sub egida Uniunii Europene care a deschis calea, un an mai tarziu, hotararii de a demara negocieri pentru aderarea Serbiei la UE.

In pofida progreselor inregistrate, Serbia si Kosovo intretin relatii dificile dupa conflictul armat care a opus fortele Belgradului unei gherile separatiste in Kosovo intre 1998 si 1999. La capatul a 11 saptamani de bombardamente ale NATO, in primavara lui 1999 Belgradul a acceptat sa isi retraga trupele din Kosovo.