Purtatorul de cuvant al Pentagonului, Peter Cook, a anuntat, sambata, ca Statele Unite vor plati compensatii financiare familiilor celor raniti si ucisi in raidul aerian american, de saptamana trecuta, asupra unui spital din Afganistan al organizatiei ”Medici Fara Frontiere” (MFF), relateaza CNN.

Fortele militare ale SUA au bombardat, la inceputul lunii octombrie, un spital din orasul afgan Kunduz, operat de MFF. Raidul aerian s-a soldat cu 22 de morti, dintre care 12 faceau parte din personalul medical MFF.

La momentul incidentului, armata americana a recunoscut ca efectua un raid aerian ”in vecinatatea” spitalului MFF, care ar fi vizat insurgentii talibani.

Purtatorul de cuvant al Pentagonului a declarat ca valoarea compensatiilor financiare nu a fost inca stabilita.

Daca va fi necesar si potrivit, administratia va recurge la autoritatea Congresului. Compensatiile for fi platite catre civilii raniti si catre familiile civiliilor ucisi in urma operatiunilor militarea SUA”, a sustinut Cook, sambata, citat de CNN.

De asemenea, la inceputul saptamanii, presedintele SUA Barack Obama si-a cerut scuze in mod public organizatiei MFF, al carei personal medical a fost ucis si ranit in urma raidului aerian american.