Patru palestinieni, printre care si un adolescent, au fost omorati iar 21 au fost raniti vineri de focuri trase de trupe israeliene in timpul confruntarilor din Fasia Gaza, in sectoarele din apropierea granitei cu Israel, au declarat serviciile de urgenta din enclava pentru AFP.

Acestia sunt primii palestinieni ucisi in confruntarile din Fasia Gaza dupa escaladarea violentelor intre palestinieni si israelieni pe 1 octombrie.

Mohammed al-Raqab, in varsta de 15 ani, a fost ucis cand soldati israelieni aflati de cealalta parte a gardului care inchide zona au raspuns cu foc dupa ce tineri palestinieni au aruncat cu pietre in ei, la est de orasul Khan Younis (sud).

Ahmed al-Hirbaoui, Chadi Daoula si Abed Al-Wahidi, toti trei in varsta de 20 de ani, au fost ucisi in confruntari similare la est de orasul Gaza.

Douazeci si unu de locuitori ai Fasiei Gaza au fost raniti, multi fiind in stare grava.

"Aproximativ 200 de palestinieni s-au apropiat de gardul de securitate, aruncand cu pietre si anvelope in flacari asupra barierei si a fortelor de securitate israeliene. Fortele aflate la fata locului au raspuns tragand asupra principalilor instigatori pentru a le impiedica progresul si pentru a dispersa revolta", a declarat pentru AFP un purtator de cuvant al armatei israeliene, adaugand ca ciocnirile sunt inca in desfasurare.

Cisiordania, Ierusalimul si Israelul sunt afectate de violente zilnic, de la inceputul lunii octombrie.

Patru noi atacuri cu arme albe impotriva israelienilor au avut loc joi, creand un climat de nervozitate in Israel si in teritoriile ocupate, unde au loc in continuare confruntari intre tinerii palestinieni si fortele statului evreu, scrie AFP.

Sapte persoane au fost ranite la Ierusalim, Tel-Aviv, Afula si in apropiere de o colonie din Cisiordania ocupata, in patru atacuri cu arma alba.

Unul dintre agresori a fost ucis, doi arestati si unul este cautat de politie

Din 3 octombrie, 9 atacuri de acest gen, in principal din partea unor tineri palestinieni care par sa actioneze necoordonat, s-au soldat cu doi morti si 13 raniti in randul evreilor. Patru atacatori au fost ucisi