Cu siguranta sa traversezi podul de sticla situat la 180 de metri in muntii Yuntai din China e o experienta. Dar s-ar putea sa nu fie una placuta, daca se intampla sa se sparga sub tine, scrie Playtech.

HotNews.roFoto: Hotnews

Lee Dong Hai, un turist, a trait acest soc. "Mi-a tremurat putin piciorul, m-am uitat in jos si am vazut o fisura", a scris acesta pe reteaua sociala Weibo.

Sticla nu ar fi trebuit sa se sparga, pentru ca a fost creata astfel incat sa reziste la 800 de kilograme pe metru patrat. Desi a fost deschis abia pe 20 septembrie, podul a fost inchis pentru accesul public dupa acest incident.

Un purtator de cuvant de la biroul de turism a oferit o explicatie nu tocmai linistitoare, si anume ca podul s-a spart dupa ce un turist a scapat o cana de otel. Doar unul din cele trei straturi de sticla s-a spart, asa ca turistii se presupune ca erau in siguranta.