Olanda a inaugurat luni DeltaFlume, un dispozitiv capabil sa creeze cele mai mari valuri artificiale din lume, al carui scop va fi sa testeze, in conditii simlare celor din natura, cat de solide sunt diferite tipuri de diguri si alte forme de protectie impotriva furtunilor, anunta AFP. "Vom putea testa ce se intampla in timp ce valuri imense ne lovesc digurile", a declarat ministrul olandez al Infrastructurii, Melanie Schultz van Haegen. Jumatate din populatia tarii locuieste in jone aflate sub nivelul marii, astfel ca Olanda a fost mereu cu un pas inainte in ceea ce priveste dispozitivele de protectie impotriva cresterii nivelului marii si a furtunilor.

Gratie unei placi de metal conduse de pistoane de mare putere, dispozitivul inaugurat luni poate crea cele mai mari valuri din lume, cu o adancime de pana la 9 metri si jumatate.

DeltaFlume este cuplat la un rezervor de 9 milioane de litri de apa, de patru ori capacitatea unui bazin de inot olimpic, care permite pomparea de apa catre dispozitiv cu o viteza de 1.000 de litri pe secunda.

Dupa secole de lupta cu apa marii, Olanda se mandreste cu "cea mai sigura delta din lume", o retea unica de mii de kilometri de diguri si dune, precum si cu dispozitive inovatoare anti-furtuna.